Cei doi magistrați, învinuiți de corupere pasivă și trafic de influență, rămân în arest preventiv

Anticoruptie.md
24/11/2023
procuratura.md

Mandatele de arest preventiv, menținute în cazul magistraților învinuiți de corupție pasivă și trafic de influențăi. Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat vineri, 24 noiembrie, despre faptul că judecătoarea Valentina Garabagiu din cadrul Judecătoriei Chișinău rămâne în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar în cazul magistratului de la Curtea de Apel Chișinău, Mihail Diaconu, a fost dispusă măsura de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. 

Curtea de Apel Bălți a respins integral recursul avocaților, menținând încheierea Judecătoriei Bălți sediul Central, din 16 noiembrie 2023. Respectiv, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, Valentina Garabagiu, rămâne în arest preventiv pe un termen de 30 zile. 

Potrivit PA, în cazul magistratei din cadrul Judecătoriei Chișinău, urmărirea penală a fost pornită pe 13 iunie 2023. După câteva luni, pe 14 noiembrie 2023, procurorul general interimar a solicitat acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru începerea acțiunilor de urmărire penală. Odată cu acordul, judecătoarea a fost suspendată din funcție de către CSM din oficiu. În aceeași zi au fost efectuate percheziții, iar magistrata a fost reținută. Garabagiu are statut de învinuit pe un capăt de acuzare - coruperea pasivă și trei capete de acuzare - trafic de influență  (art. 324 alin.(3) lit.a), art. 326 alin.(1), art. 326 alin.(11), art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal). 

În cazul judecătorului Curții de Apel Chișinău, Curtea de Apel Bălți a admis integral recursul declarat de procurorii anticorupție. Astfel măsura a fost schimbată din control judiciar pe un termen de 60 de zile în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile. 

Potrivit informațiilor suplimentare prezentate în data de 17 noiembrie curent de PA, în cazul judecătorului Curții de Apel Chișinău Mihail Diaconu, urmărirea penală a fost pornită pe 18 septembrie curent. CSM a admis la 14 noiembrie inițierea acțiunilor de urmărire penală. Tot atunci magistratul a fost reținut și suspendat din funcție, iar procurorii au efectuat percheziții. Magistratul are statut de învinuit pe un capăt de acuzare - trafic de influență (art. 326 alin.(2) lit.b) din Codul penal)

Pe 14 noiembrie, în oficiile, mașinile și la domiciliile a patru magistrați - Radu Grecu, Mihail Diaconu, Garri Bivol și Valentina Garabagiu - au avut loc percheziții, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a dat acordul privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală în privința unor judecători cercetați penal de către Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție. Doi dintre cei patru judecători cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență au fost reținuți de oamenii legii.

Anticoruptie.md
24/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii