Avocatul Lilian Deliu este persoana bănuită de procurorii anticorupţie că ar fi pretins 10.000 de euro pentru a ajuta un bărbat să obţină licenţa de administrator autorizat.
Lilian Deliu deţine licenţă de avocat din 2007, iar în 2015, când Vladimir Cebotari a fost numit ministru al Justiţiei, Deliu a fost numit şef al Direcției profesii și servicii juridice din cadrul Ministerului Justiţiei. Până atunci, Deliu a lucrat consilier în Secretariatul Parlamentului şi a fost reprezentantul Partidului Democrat în Comisia Electorală Centrală.
Lilian Deliu a părăsit funcţia din Ministerul Justiţiei după plecarea lui Vladimir Cebotari.
La şedinţa din 22 decembrie 2020 a cabinetului de miniştri condus de Ion Chicu, Lilian Deliu a fost desemnat pentru funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei. La 31 decembrie 2020, premierul Ion Chicu a demisionat, interimatul fiind asigurat de Aurel Ciocoi. Astfel, hotârârea de numire în funcţie a lui Lilian Deliu şi a Silviei Stici nu a fost semnată.
La 15 martie 2021, Guvernul interimar a desemnat în funcţia de secretari de stat ai Ministerului Justiţiei alte două persoane.
Amintim că ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au descins, marţi, cu percheziţii la domiciliul fostului funcţionar.
Surse din cadrul Procuraturii au comunicat că pretinsa infracţiune ar fi avut loc în 2021. Bănuitul s-a întâlnit cu bărbatul care voia să susțină examenul de administrator autorizat la hotelul Jolly Alon şi i-a spus că poate influenţa membrii comisiei să-i ofere punctaj maxim la testări, iar acest serviciu îl va costa 10.000 de euro. În aceeaşi zi, denunţătorul i-ar fi dat lui Deliu suma de 5.000 de dolari, iar peste câteva zile i-a mai adus 2.350 de dolari.
Bărbatul care a dat banii a decis să îl denunţe pe Deliu după ce şi-a dat seama că a fost tras pe sfoară.
Solicitat de reporterii portalului Anticorupţie.md, Sava Turiţă, secretarul general al Uniunii Administratorilor Autorizaţi din Moldova, a declarat că numele denunţătorului nu se regăseşte în breaslă şi că din 2015 nicio persoană nu a fost admisă în profesie.
„Nu a fost emisă curricula şi candidaţii nu sunt instruiţi. Despre ce examene poate fi vorba?”, a precizat Turiţă.
Lilian Deliu nu a putut fi contactat la telefon, avându-l închis.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii