Doi vicepreședinți ai Consiliului de administraţie al CNPF, bănuiți în dosarul fraudelor bancare

Anticoruptie.md
22/03/2016
Foto: mold-street.com

Doi vicepreședinți ai Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sunt bănuiți de neglijență în serviciu, fiind citați pentru a fi audiați în cadrul investigaţiei extinse privind fraudele de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, anunță Procuratura Generală.  

Funcţionarii sunt bănuiţi de neglijenţă la votarea modificărilor în Registrul de stat al valorilor mobiliare, fapt care a condus la înregistrarea emisiei suplimentare de acţiuni la Banca de Economii SA. Luni, 21 martie, doar unul dintre vicepreşedinţi s-a prezentat la Procuratura Anticorupţie, celălalt motivându-şi lipsa printr-un certificat medical.

Anterior, şi fostul şef al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, a fost citat pentru audieri în cadrul investigaţiei extinse. Acesta a dat depoziţii privind circumstanţele referitoare la modul de înregistrare a modificărilor în Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare, ca urmare a emisiei suplimentare de acţiuni la SA Banca de Economii, precum şi asupra modului de executare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2014 prin care s-a dispus anularea Hotărârii CNPF de înregistrare a acţiunilor din cadrul emisiei suplimentare.

Potrivit comunicatului de presă al Procuraturi Generale, în septembrie 2013, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, a înregistrat valorile mobiliare în Registrul de stat conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale SA Banca de Economii în sumă de 80.249.700 de lei, în număr de 16.049.940 de acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de cinci lei. După majorarea capitalului social şi emiterea suplimentară de acţiuni, statul a cedat pachetul de control în capitalul social al SA Banca de Economii, fapt ce a generat lipsa unui control efectiv din partea reprezentanţilor statului asupra activităţii instituţiei bancare şi a facilitat fraudarea acesteia, se mai arată în comunicatul Procuraturii Generale.

"Astfel, s-a constatat îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoanele publice din cadrul Agenţiei Proprietăţii Publice, a Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare, a Cancelariei de Stat, a Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei, Băncii Naţionale a Moldovei, Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară şi altor autorităţi publice, fapte manifestate prin gestionarea prejudiciabilă a proprietăţii de stat, cedarea în favoarea sectorului privat a pachetului de control al SA Banca de Economii şi pierderea, în acest fel, a controlului statului asupra administrării activităţii acestei instituţii bancare. În consecinţă, faptele respective au dus la gestionarea frauduloasă a băncii de către noii proprietari ai pachetelor de acţiuni, la prejudicierea acesteia şi au pus în pericol securitatea bancară a statului", potrivit aceluiași comunicat de presă.

Până în prezent, au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi un fost ministru adjunct al Economiei, directorul-adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice, un fost viceminstru al Finanţelor, dar şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. 

Potrivit paginii web a CNPF, instituția are acum doar doi vicepreședinți: Nina Dosca ș Iurie Filip. 

Anticoruptie.md
22/03/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii