Consecințele tergiversării unui dosar contravențional: Om de afaceri, despăgubit cu trei mii de lei

Julieta Savițchi
05/09/2019

Nicolae Terzi, om de afaceri din Chișinău, urmează să fie despăgubit de stat cu trei mii de lei, după ce, în 2016, a fost amendat nejustificat de Fisc cu 2500 de lei. Decizia irevocabilă a fost luată, miercuri, de Curtea Supremă de Justiție.

Bărbatul s-a adresat în instanța civilă, la 7 septembrie 2018, solicitând recunoașterea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale şi încasarea de la bugetul de stat a sumei de 20 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 3 noiembrie 2016, Inspectoratul Fiscal din sectorul Râșcani al Capitalei a întocmit pe numele său un proces verbal pentru că nu a depus, în termen, cerere de insolvabilitate, aplicându-i o amendă de 2500 de lei.

La 11 noiembrie 2016, Nicolae Terzi a contestat decizia Fiscului. La 6 martie 2018, Judecătoria Chișinău a admis contestația lui Terzi și a anulat  procesul verbal cu privire la contravenție.

Ulterior, Terzi s-a adresat în instanța civilă, menționând tergiversarea examinării cauzei contravenționale de instanțele judecătorești, cu 450 de zile. Reclamantul a invocat că instanțele naționale au încălcat dreptul la examinarea cauzei contravenționale în termen rezonabil, încălcând grav drepturile, libertățile şi interesele sale legitime.

Judecătoria Chișinău a admis parțial cererea lui Nicolae Terzi și a decis ca omul de afaceri să fie despăgubit moral cu 7843 de lei. Curtea de Apel Chișinău a micșorat suma până la trei mii de lei, iar Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare decizia instanței de apel.

Julieta Savițchi
05/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii