Creditul pentru telefon // Procurorul anticorupție solicită suspendarea prodecanei de la jurnalism învinuită de trafic de influență

Ilie Gulca
16/06/2021
Daniela Sîtari. Foto: Facebook.com

Procurorul anticorupţie responsabil de caz a cerut, miercuri, suspendarea din funcţie a Danielei Sîtari, prodecana Facultăţii de Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării a Universității de Studii Europene din Moldova (USEM). Sîtari este bănuită pentru faptul că a pretins mită de 3.000 de lei de la o studentă în schimbul tezei de licență. Profesoara voia să își achite cu acești bani un telefon luat în credit în valoare de 28.000 de lei.

„Suspendarea din funcție nu are scop punitiv şi nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, ci are un caracter preventiv şi provizoriu”, se menționează într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA).

Daniela Sîtari a fost reţinută de angajații CNA, pe 15 iunie, în urma unui denunț depus de o studentă.

„Studenta a declarat că urma să susţină teza de licenţă. La verificarea acesteia, prodecana s-a arătat nemulţumită de calitatea materialului prezentat. Pentru a promova examenul, profesoara i-ar fi propus o teză deja scrisă în schimbul a 3.000 de lei”, se menționează în comunicatul CNA, citând denunţul recepţionat.

Ca să evite transmiterea directă a banilor, detaliază sursa citată, suspecta i-a sugerat studentei să îi achite una din ratele creditului (3.000 de lei), contractat de aceasta pentru cumpărarea unui telefon cu preţul de aproximativ 28.000 de lei.

Pe 9 iunie 2021, a fost deschisă o anchetă, iar în procesul investigaţiilor a fost urmărită achitarea creditului, la 10 iunie, la una din instituțiile de microcreditare din capitală.

Prodecanei i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de învinuit. Ulterior, ea a fost eliberată, prin ordonanţa procurorului, din motive de sănătate. Aceasta este cercetată în libertate şi este bănuită de trafic de influenţă.

Ilie Gulca
16/06/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii