Cu ce s-au soldat perchezițiile din 2015 ale procurorilor la Metalferos. Ordonanța a fost emisă peste trei săptămâni de la verificări

Anticoruptie.md
13/03/2017
CIJM

Pe 20 octombrie 2015, în urma unor acuzații lansate de fostul prim-ministru Vlad Filat de la tribuna Parlamentului, ofițerii și procurorii Anticorupție au descins la sediile mai multor instituții publice bănuite de implicare în scheme de corupție. Atunci, Procuratura Generală a anunțat oficial că a inițiat un şir de acţiuni procesuale în cadrul investigaţiilor vizând activitatea întreprinderilor S.A. Moldovagaz, S.A. Moldtelecom şi S.A. Metalferos. Procurorii au ridicat un volum mare de documente care vizează activitatea economico-financiară a acestor companii, după care nu au mai oferit informații publice despre mersul anchetei.

Într-un răspuns oficial oferit Centrului de Investigații Jurnalistice de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale se arată că la trei săptămâni de la acele percheziții, pe 16 noiembrie 2015, a fost emisă ordonanță de refuz de pornire a urmăririi penale. Procurorii nu au identificat niciun motiv pentru a investiga penal activitatea Metalferos, chiar dacă „au fost întreprinse toate acțiunile necesare pentru verificarea multilaterală a circumstanțelor care au servit temei pentru inițierea acestuia, inclusiv și ridicări de documente, audieri, examinarea actelor de control efectuate de organele de stat competente: Curtea de Conturi, Inspectoratul Fiscal și Inspecția Financiară”.

Într-o anchetă publicată recent de Centrul de Investigații Jurnalistice sunt descrise scheme dubioase prin care Metalferos face sau a făcut în trecut achiziții de metale. Multe dintre aceste firme au fost vizate anterior în hotărâri judecătorești.

La 15 octombrie 2015, în ziua în care a fost reținut de ofițerii CNA, fostul premier Vlad Filat s-a adresat de la tribuna centrală a Parlamentului către procurorul general și i-a cerut „să clarifice câte miliarde s-au furat de la Moldtelecom, câte milioane se fac la Metalferos, câte milioane se fac din tarifele la gaz, energie electrică”. A doua zi, procurorii s-au autosesizat și au făcut percheziții la sediile companiilor, dar acțiunile oamenilor legii nu s-au soldat cu pornirea vreunui dosar penal. 

Anticoruptie.md
13/03/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii