Cu ce se ocupă procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, în arest la domiciliu

Julieta Saviţchi
18/11/2021

Aflat în arest la domiciliu de o lună şi jumătate, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a devenit activ pe reţelele de socializare. Acesta a publicat miercuri, după o pauză de 6 ani, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îndeamnă urmăritorii săi la discuţii.

Stoianoglo scrie că până nu demult considera publicarea mesajelor pe reţelele de socializare o pierdere de timp şi că prefera să facă sport sau să citească, însă acuma constată că s-a înşelat şi că „opinia publică este formată în cea mai mare parte de oameni de nimic care nu fac nimic și doar execută ordinele altcuiva”.

În context, Stoianoglo a adus critici în adresa guvernanţilor pentru comunicarea pe Facebook, susţinând că irosesc timpul în loc să-şi execute obligaţiunile de serviciu. „Cunoscând cât de încărcat este un funcţionar public, când nu ai timp să bei apă toată ziua, te întrebi, când muncesc acești funcționari. Sau locurile lor de muncă se limitează doar la reţelele de socializare? Cei care au servit cu adevărat serviciul public înțeleg despre ce vorbesc”, a scris Stoianoglo.

În continuare, procurorul general îi acuză pe cei de la guvernare că folosesc reţelele de socializare pentru a dezinforma populaţia şi că aplică tactica lui Goebbels de a spune cât mai multe minciuni de a fi crezuţi mai mult.

Alexandr Stoianoglo explică decizia sa de a reveni pe Facebook prin dorinţa de de a oferi răspunsuri „oamenilor care pot să gândească” despre activitatea sa în calitate de procuror general.

Apariţia lui Stoianoglo pe Facebook a fost salutată de mai mulţi susţinători ai săi . Printre cei care au postat mesaje la postarea lui, sunt şi care l-au întrebat ce a făcut timp de doi cât a fost procuror general în afară că l-a scos din închisoare pe controversatul afacerist Veaceslav Platon.

Alexandr Stoianoglo a fost reţinut şi suspendat din funcţie la 5 octombrie, iar a treia zi, Judecătoria Chişinău a eliberat pe numele său mandat de arestare la domiciliu. El este învinuit pe cinci capete de acuzare, corupere pasivă şi fals în acte. Procurorul general suspendat pledează nevinovat la toate capetele de acuzare ca îi sunt aduse. 

 Conform Codului de Procedură Penală, arestarea la domiciliu constă  în izolarea persoanei în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii. De asemenea, bănuiții sunt limitați în convorbiri telefonice, recepţionarea şi expedierea corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare. De asemenea, ei nu pot primi oaspeți.

În caz de nerespectare de către bănuit, învinuit, inculpat a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului.


 

Julieta Saviţchi
18/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii