Datorie falsă de zeci de milioane de lei. Doi ruși, cu afaceri în Republica Moldova, au ajuns pe banca acuzaților

Anticoruptie.md
06/03/2024

S-au plâns oamenilor legii că nu-și pot recupera o datorie de 46 de milioane de lei, iar ulterior s-a dovedit că a fost o… înscenare. Doi cetățeni ai Federației Ruse, cu afaceri în Republica Moldova, au ajuns pe banca acuzaților pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a declaraţiei mincinoase. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 27 500 la 57 500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Cauza penală a fost pornită în decembrie 2020, de către Procuratura Anticorupție, în baza unui denunț, ulterior fiind conexate și alte cauze penale.

Potrivit probelor administrate, cei doi cetățeni ai Federației Ruse, au prezentat cu bună știință organului de urmărire penală, în calitate de martor, declarații mincinoase, în vederea obținerii unor foloase materiale, precum că, în calitatea lor de administratori și beneficiari ai unei companii ar fi fost deposedați ilegal de o creanța în valoare de peste 46 milioane lei, fapte care nu corespundeau realității.

„Cei doi învinuiți, s-au eschivat de la organul de urmărire penală, finalizarea urmării penale fiind în lipsa acestora, iar pentru că se cunoștea locul aflării lor peste hotarele țării, le-a fost înaintată acuzarea prin comisie rogatorie, ordonanțele de punere sub învinuire aducându-li-se la cunoștință de către reprezentanții organelor competente ale Federației Ruse, cu prilejul executării cererii de asistență juridică internaționale înaintată de PA”, explică procurorii. 

Astfel, învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția de comiterea infracțiunii incriminate, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, în vederea garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru pe bunurile deținute în proprietate de către învinuiți, în valoare de aproximativ 120 000 lei.

Anticoruptie.md
06/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii