Descinderi CNA: Cinci persoane reținute într-un dosar de corupție la vamă

Julieta Savițchi
26/05/2020
cna.md

Cinci brocheri vamali au fost reținuți marți pentru 72 de ore, într-un dosar de corupție, în urma descinderilor mascaților CNA la Postul vamal intern Petricani. Cei cinci sunt bănuiți de corupere activă, iar în dosar mai sunt bănuiți 6 vameși.

Brocherilor li se incriminează că pe parcursul a mai multor luni i-ar fi mituit pe vameși pentru urgentarea procedurii de validare a declaraţiilor vamale.

 La rândul lor, și vameșii s-ar fi lăsat corupți și nu au declarat infracțiunea, fiind astfel cercetați pentru corupere pasivă. În privința lor nu a fost luată o decizie privind aplicarea măsurii preventive.

Potrivit materialelor cauzei, brokerii au fost documentaţi în incinta postului vamal în momentele în care transmiteau lucrătorilor vamali documentele însoţitoare ale mărfurilor cu mijloace financiare ataşate.

În birourile de serviciu ale celor 11 bănuiți au fost efectuate percheziții, fiind ridicate mai multe documente.

„ Acţiunile de urmărire penală în acest caz sunt în derulare şi vizează o schema complexă care include angajaţi vamali, brokeri şi agenţi economici”, se precizează într-un comunicat de presă al CNA.

Julieta Savițchi
26/05/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii