Directorul SA Termoelectrica, Veaceslav Eni, învinuit pentru îmbogățire ilicită

Ilie Gulca
24/11/2021
Veaceslav Eni

Procuratura Anticorupție anunță miercuri că directorul general al SA Termoelectrica, Veaceslav Eni, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în cadrul unei cauze penale pornită pentru îmbogățirea ilicită.

„În cadrul urmăririi penale, au fost acumulate probe din care rezultă o bănuială rezonabilă că, în perioada 2015–noiembrie 2021, cheltuielile bănuitului [Veaceslav Eni], personal și prin intermediul unor terți, au depășit veniturile înregistrate cu 3.849.796 de lei”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție.

De asemenea, în perioada 2015–noiembrie 2021, precizează sursa citată, Eni, personal și prin intermediul persoanelor terțe, a înregistrat în proprietate zece bunuri imobile și două mobile în valoare de circa 6.602.988 de lei, a dobândit în proprietate două apartamente, precum și un automobil de marca Hyundai Tucson, fabricat în 2021, a căror valoare estimativă totală este de circa 991.341 de lei.

Directorul Termoelectrica este unul dintre cei mai plătiți directori de întreprinderi de stat, cu un salariu lunar de circa 67.000 de lei.

Ilie Gulca
24/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii