DOC// Actul de constatare în privința ex-deputatului Vladimir Cebotari, de la ANI la Procuratura Generală

Tatiana Gherța
03/11/2023

Fostul deputat democrat, Vladimir Cebotari ar fi admis o multitudine de omisiuni în declarațiile de avere și interese personale, fapt ce a conturat dubii rezonabile de comiterea unor infracțiuni. Este concluzia făcută de inspectorul de integritate în actul de constatare prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către ex-deputatul Vladimir Cebotari. Controlul a fost inițiat în baza unei sesizări înregistrate în februarie 2022. Multitudinea de nereguli au fost înregistrate la capitolul modificări patrimoniale, împrumuturi, dividende, dar și cheltuieli făcute în special de soția fostului funcționar, care nu au ajuns în declarațiile de avere. În acest sens, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță că a transmis actul de constatare către Procuratura Generală (PG). Purtătorul de cuvânt al PG a confirmat pentru anticoruptie.md că adresarea a parvenit și că urmează să fie examinată. 

Controlul averii și a intereselor personale în privința lui Vladimir Cebotari și membrii familiei sale a fost efectuat pentru perioada în care acesta a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, 09.03.2019 – 23.07.2021. Pe lângă informațiile obținute de la instituțiile de resort, inspectorul a solicitat informații și acte confirmative de la subiectul controlului. În total, reieșind din declarațiile de avere și interese personale, au fost solicitate clarificări asupra a 34 de aspecte.

Inspectorul i-a solicitat lui Cebotari să motiveze de ce nu a indicat în declarația de avere din 2020 împrumutul de peste 4,4 milioane de lei pe care soția l-a transferat către o altă persoană. În răspunsul recepționat, fostul deputat a menționat că în momentul completării declarației nu a fost informat despre acordarea împrumuturilor.

Din declarația din 2021 a lipsit și informația despre dividendele în sumă de peste 5 milioane de lei primite de soție. Dividende obținute, cel mai probabil, de la afacerea de familie, compania Fly One. Compania a fost înființată în 2015 pe când Vladimir Cebotari era ministru al Justiției

Cebotari a explicat omisiunea prin faptul că „în declarația de avere si interese personale depusă pentru anul 2019, am indicat obținerea de la XXXXX a dividendelor în mărime de 9 098 876,02 lei. O parte din această sumă a fost eliberată către XXXXX în anul 2020, deși, suma este raportată la anul fiscal 2019. Pentru a nu declara de două ori unele și aceleași sume și deoarece nu se referă la perioada fiscală 2020, suma de 5 464 453,68 lei nu a fost indicată în declarația de avere și interese personale pentru anul 2020”. 

Inspectorul mai remarcă că subiectul controlului nu a prezentat actele juridice ce atestă stingerea creanțelor soției în raport cu XXXXX (n.r Fly One), deși au fost înstrăinate mai multe bunuri imobile. 

„În asemenea circumstanțe, inspectorul de integritate concluzionează că speța constatată poate fi tratată ca activitatea sau tranzacții suspecte în sensul noțiunilor reglementate la art. 3 din Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, activitate sau tranzacție suspectă – activitate sau tranzacție cu bunuri sau bunuri ilicite, inclusiv cu mijloace financiare și fonduri, despre care entitatea raportoare cunoaște sau indică temei de suspiciune ca acțiunile de spălare a banilor, infracțiunile predicat, acțiunile de finanțare a terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă sînt în curs de pregătire, de tentativă, de realizare ori sînt deja realizate”, se menționează în actul de constatare.

ANI a concluzionat că există bănuieli rezonabile de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 243 Cod Penal al RM (Spălarea banilor) și art. 2441 Cod Penal al RM (Evaziune fiscală a persoanelor fizice), inclusiv comiterea de fals în declarații.

„Inspectorul de integritate atestă o multitudine de inadvertențe admise de subiectul controlului Cebotari Vladimir, unele din care conturează dubii rezonabile de comiterea unor infracțiuni sau încălcarea legislației fiscale, astfel prezentul act de constatare urmează a fi expediat către Procuratura Generală a RM și Serviciului Fiscal de Stat pentru luare de decizie”, a precizat inspectorul de integritate.

În perioada supusă controlului inspectorul notează în actul de constatare că „nu a identificat diferență substanțială asupra averii subiecților controlului Cebotari Vladimir și membrii familiei”. Asta înseamnă că, potrivit ANI, „nu va fi intentată o acțiune în instanța civilă pentru confiscarea averii nejustificate”. În schimb  „se constată încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către dl Cebotari Vladimir, ex-Deputat în Parlamentul RM, manifestat prin declararea necorespunzătoare a averii și a intereselor personale potrivit celor constatate în prezentul act”.

Anticoruptie.md a relatat în repetate rânduri despre interesele ascunse și schemele de protecție în jurul companiei „FyOne”, chiar de la fondarea sa. Firma, înregistrată în 2015, o avea printre fondatori pe Maria Cebotari, soţia fostului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, în timp ce sora acestuia, Mariana Tăbuică, ar fi fost director executiv. În 2016, ministrul a confimat că familia sa a pornit o nouă afacere şi că e doar o modalitate de a se întreţine. "Exact ca şi oricare cetăţean al acestei ţări, şi eu mă confrunt cu probleme", susţinea funcţionarul cu un venit lunar din activitatea ministerială de circa 16.000 de lei. 

În 2017, compania aeriană FlyOne s-a pomenit în centrul unui scandal după ce o aeronavă de pe cursa Heraklion-Chișinău a făcut cale întoarsă din cauza unor defecțiuni tehnice. În timp ce pasagerii au așteptat zile în șir soluții de la operatorul aerian, mai mulți clienți s-au plâns pe rețelele de socializare pe problemele cu care s-au ciocnit pe diferite curse operate de FlyOne.

Tatiana Gherța
03/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii