DOC// Cine este deputatul din UTA Găgăuzia, condamnat pentru trafic de influență

Viorica Mija
28/11/2024
Demian Caraseni, deputat UTA Găgăuzia

Deputatul din UTA Găgăuzia, condamnat marți, 26 noiembrie, într-un dosar de trafic de influență, este fostul vicepreședinte al Adunării Populare, Demian Caraseni. Conform sentinței, publicată o zi mai târziu, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat de comiterea traficului de influență. Acestuia i-a fost stabilindă o pedeapsă sub formă de amendă de 175 mii de lei. Odată cu condamnarea, magistrații au dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de peste 240 mii lei, în folosul statului.

Urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, cauza penală fiind sub conducerea Procuraturii Anticorupție.

„Potrivit probatoriului administrat, inculpatul, în perioada octombrie 2019-august 2021, a pretins și a primit, în trei tranșe, de la denunțător, care avea un interes direct în obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în cadrul unei cauzei civile, mijloace bănești în sumă totală de 12.000 Euro (240.910 MDL), susținând că, prin intermediul altor persoane, are influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în care denunțătorul avea calitatea procesuală de pârât. În rezultat, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție. 

În proces, apărătorii au solicitat emiterea unei sentințe de achitare a inculpatului. Conform acestora, „din probele administrate nu s-a demonstrat vinovăția lui Caraseni Demian în fapta imputată, și anume, din materialele cauzei penale nu rezultă că Caraseni Demian ar fi întreprins careva acţiuni în vederea exercitării influenţei asupra persoanelor publice, din probele cercetate nu rezultă că inculpatul ar fi pretins aceste mijloace băneşti pentru a influenţa persoanele publice, lipsind semnele infracțiunii de trafic de influență”.

Argumentele apărării nu au fost concludente, în opinia instanței.

 

Viorica Mija
28/11/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii