DOC// Cu o decizie definitivă în buzunar, fostul ministru democrat al Agriculturii, Liviu Volconovici, din nou pe coridoarele justiției

Viorica Mija
22/01/2024
Sursa foto: Sandu Tarlev

Liviu Volconovici, fost ministru democrat al Agriculturii și ex-rector al Universității Agrare, nevoit să se apere în continuare. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depus recurs la decizia Curții de Apel Chișinău, din toamna 2023, care a anulat  actul de constatare în privința sa. Volconovici era suspectat că ar fi semnat acte administrative favorabile pentru fiii săi, fapt negat de acesta. 

Autoritatea Națională de Integritate a fost sesizată în data de 8 octombrie curent. Mai exact, Liviu Volconovici ar fi angajat două persoane cu care ar fi în relații de rudenie. În cadrul verificărilor prealabile, inspectorul de integritate a solicitat explicații de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), reieșind din faptul că Universitatea Agrară a trecut în componența UTM în urma reformei din educație. Actele remise ar confirma calitatea de persoane apropiate între Liviu Volconovici și cei doi angajați. Astfel, pentru o verificare minuțioasă, a fost dispusă inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictului de interese pe numele ex-rectorului Universității Agrare de Stat din Moldova.

În anul 2020, ANI a constatat că Liviu Volconovici a semnat, în anii 2017 – 2018, din poziția de rector al Universității Agrare, 6 acte ce îi vizează pe fiii săi.

Atunci, în explicația pentru ANI, Liviu Volconovici a declarat că „nu poate fi vorba de interes personal sau un conflict de interese real atunci când fiul meu este admis cu una din cele mai înalte note – 9,4, și de o comisie formată din 9 persoane, nu poate fi vorba de un conflict de interese real atunci când fiul meu individual aplică și câștigă dreptul de a participa la o conferință (plătită integral din sursele organizatorilor) și nu poate fi calificat drept conflict de interese când după 2 ani de eforturi și reușită academică a fiului meu (numele este blurat în actul de constatare) am semnat diploma de masterat a acestuia”.

Liviu Volconovici este cumătru cu fostul deputat Sergiu Sîrbu, pe care l-a angajat în calitate de lector la Universitatea Agrară.

Viorica Mija
22/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii