DOC// CUB merge în instanță, după ce Igor Munteanu nu a fost înscris în cursa prezidențială

Viorica Mija
27/09/2024
Captură video

Coaliția „Unitate și Bunăstare” (CUB) a acționat Comisia Electorală Centrală (CEC) în instanță. Cererea a fost depusă vineri, 27 septembrie, la Curtea de Apel Chișinău. Totul, după ce, Igor Munteanu, înaintat în calitate de candidat CUB la alegerile prezidențiale, nu a fost înregistrat în cursa pentru Președinție.

Conform CEC, din cele 22 de unități administrativ teritoriale de nivelul al doilea, în 10 unități nu s-au întrunit condițiile de validitate privind numărul minim de 600 de semnături.

Printre neregulile depistate s-ar mai fi identificat cazuri de înscriere de mai multe ori a unuia și același alegător, includerea unor alegători dintr-o altă circumscripție pe o anumită listă sau includerea pe listă a unor persoane decedate. 

De altă parte, Munteanu declară că i-a fost îngrădit un drept și va merge până la CtEDO pentru a demonstra că, în privința sa, s-ar fi comis o ilegalitate.

„Ne vedem în instanță, nestimata autoritate electorală. V-am atenționat. A trecut pe lângă urechile voastre. Voi apela la rigoarea dreptului îngrădit și voi merge până la CtEdo pentru a demonstra ca albul rămâne alb, indiferent de zecile de nuanțe cu care va îmbrobodiți ilegalitatea comisă. Nu veți reuși să capturați statul cum va poftește osul (domnesc?). Mă aștept ca presa independentă să ajute la descâlcirea acestui mănunchi de ilegalități”, a scris Munteanu, pe pagina sa de socializare.

În data de 9 august, Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) a anunțat că părăsește Blocul „Împreună”. Totodată, formațiunea și-a retras sprijinul politic pentru Octavian Țîcu, desemnat pe 4 august candidat la prezidențiale din partea blocului.

Într-o conferință de presă, Igor Munteanu, împreună cu unii dintre colegii săi, a menționat că în interiorul blocului „Împreună” există mai multe probleme, dar cea mai gravă ar consta în tentativele de a se face anumite jocuri de culise. Deși nu a dat prea multe detalii, Munteanu spune că nu vede viitorul CUB în cadrul blocului.

„Am constatat că proiectul acestui bloc se confruntă cu mai multe nefuncționalități. Acestea sunt legate de niște jocuri din culise și improvizații. Acest lucru explică de ce în ultimele 3 luni am văzut absență totală a Blocului, deși noi am încercat să venim cu acțiuni”, a spus Munteanu.

Totodată, CUB a înaintat propriul candidat propriu în campania pentru Președinție, în persoana liderului formațiunii, Igor Munteanu.

Viorica Mija
27/09/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii