DOC// Fostul judecător al CSJ, Anatolie Țurcan, se adresează CEDO. Cum s-a ajuns în acest punct

Viorica Mija
02/07/2025
Colaj CIJM

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins contestația ex-judecătorului Anatolie Țurcan, la hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a aprobat raportul de nepromovare a evaluării integrității sale profesionale. Decizia irevocabilă a fost pronunțată marți, 1 iulie, de către un complet format din judecatorii Stela Procopciuc, Diana Stănilă și Ion Malanciuc. Este una din ultimele decizii luate de Malanciuc, care se pregătește să ocupe fotoliul de judecător la Curtea Constituțională. Avocatul lui Anatolie Țurcan, Ghenadie Bambuleac, a declarat pentru portalul Anticoruptie.md că clientul său va depune o cerere la Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO). 

Avocatul magistratului, Ghenadie Bambuleac, susține că o parte dintre actele care au stat la baza pronunțării deciziei de nepromovare „sunt bazate pe informatii false”. Ghenadie Bambuleac mai declară că clientul său a fost audiat pe 20 martie 2024 de Comisia Vetting, dar în Raportul de evaluare apare hotărârea CSM din 9 aprilie, referitor la o pretinsă abaterea profesională și sancționarea sa cu avertisment.

„Sunt mai multe aspecte care nu s-au verificat sau au fost examinate superficial. Este vorba și de apartamentul, pe care soția sa l-a cumpărat, în bază de procură, pentru sora ei. Comisia Vetting l-a calificat pe Anatolie Țurcan ca fiind beneficiar efectiv, dar e o concluzie greșită, subiectivă. Multe argumente au fost prezentate Comisiei, dar nu s-a ținut cont de ele”, menționează avocatul.

Totodată, acesta spune că un membru internațional al Comisiei, și anume Maria Giuliana Civinini, judecătoare cu peste 40 de ani de experiență în sistemul judiciar italian (pe 15 mai 2024 aceasta și-a anunțat demisia – n.r.),  a avut o opinie separată.

Din documentul obținut de portalul Anticoruptie.md reiese că fosta membră a Comisiei Vetting nu a împărtășit opinia colegilor pe mai multe aspecte.

În Opinia separată, Maria Giuliana Civinini explică de ce a considerat drept o „speculație nefondată concluzia majorităţii că adevăratul proprietar/beneficiar al apartamentului a fost candidatul”, unul dintre dubiile privind integritatea magistratului.

„Elementele enumerate de majoritate nu pot conduce la concluzia că candidatul a fost proprietarul real al bunului sau a beneficiat de acesta. De fapt, nici el, nici familia sa nu au folosit vreodată imobilul. Soţia sa (E.) a acţionat întotdeauna ca reprezentant al cumnatei sale de când aceasta din urmă s-a mutat definitiv în Israel în urmă cu aproximativ 18 ani (unde locuieşte şi acum), unde s-a căsătorit cu dl Z. şi unde lucrează. E. nu a participat în nume propriu la cumpărare şi (10 ani mai târziu) la vânzare, ci în calitate de reprezentant al cumnatei sale I., în temeiul unor procuri valabile (contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2012 a fost încheiat în temeiul procurii generale din septembrie 2009 anexate la contract, care a fost valabilă timp de trei ani; contractul de vânzare-cumpărare din 28 iulie 2021 a fost încheiat în temeiul procurii emise în 2021 şi anexate la contract). E. a înregistrat contractul, ceea ce este obligatoriu pentru executarea deplină a mandatului, dar nu a încheiat niciun contract de furnizare (contractul pentru furnizarea energiei electrice din dosar este încheiat de I., iar scrisul de mână corespunde cu cel de pe actele primite de la un notar şi anexate la dosar). Faptul că 1. nu are venituri în Moldova nu are nicio valoare probatorie, având în vedere faptul că locuieşte în Israel de 18 ani. Faptul că nu există probe documentare ale transferului de bani pentru plata imobilului nu are valoare probatorie, având în vedere că, în special în 2012, tranzacţiile în numerar erau frecvente în Moldova, precum şi transferurile de numerar din străinătate prin intermediul membrilor familiei şi cunoştinţelor din diasporă (există dovezi în acest sens în aproape toate cazurile examinate de Comisie până în prezent). Apartamentul era în construcţie la momentul achiziţiei şi nu era locuit de nimeni până la vânzarea ulterioară din 2021, achiziţia fiind probabil o investiţie pentru pensie. Faptul că în 2021 imobilul a fost achiziţionat de fiica candidatului, L., şi soţul acesteia nu poate sugera că imobilul era deţinut de candidat. L. şi A.C. au achiziţionat imobilul la 28 iulie 2021 contractând creditul nr. 1-361, la rata de 6,28% şi profitând ele Programul „Prima Casă". L. şi A. au venituri semnificative, ambii fiind angajaţi la Ministerul Afacerilor Externe cu serviciu în străinătate în ambasade, beneficiind de indemnizaţii şi beneficii aferente funcţiei. Ei plătesc în mod regulat ratele ipotecii. In niciun caz nu se poate presupune că achiziţia ascunde o donaţie de la candidat 132. Apartamentul din Chişinău achiziţionat de soră în 2012 -4 - către fiică. La 1 iulie 2021, I. a achiziţionat un imobil în satul Stăuceni. In aceeaşi lună, I. a vândut un imobil prin intermediul unui reprezentant şi a achiziţionat personal altul, element suplimentar care confirmă deţinerea efectivă de către doamnă a apartamentului din str. Studenţilor. Diferenţa de aproximativ 20 de zile dintre cele două contracte nu contrazice această concluzie, întrucât ar putea depinde de un număr infinit de factori (disponibilitatea notarilor, a părţilor contractante, încheierea contractului cu banca...)”, se mai arată în raportul fostei membre a Comisiei Vetting.

De altă parte, conform calculelor Comisiei, diferența nejustificată totală dinte venituri și cheltuieli pentru 12 ani, atestată în cazul magistratului Anatolie Țurcan, este de peste un milion de lei.

Discrepanța ce mai mare a fost constatată în 2012, anume din cauza cheltuielilor legate de apartamentul procurat de soția sa pentru soră. Țurcan a explicat că nu știa nimic despre această tranzacție, iar persoana pentru care a fost cumpărat lucra în Israel încă din 2006 și a avut resurse să-l procure.

În 2021, proprietară devine fiica magistratului, care a contractat un împrumut ipotecar prin programul Prima Casă. Țurcan susține că fiica sa plătește în continuare creditul.

Pentru anul 2018 au fost depistate discrepanțe de peste 270 mii lei, iar cea mai importantă achiziție a fost un automobil Mercedes în valoare de aproape 540 de mii de lei. Anatol Țurcan a declarat că mașina a fost cumpărată de ginerele său, dar folosește mașina atunci când ginerele său nu este în țară.

La audieri, întrebările membrilor Comisiei au vizat mai multe aspecte ale integrității etice. În special este vorba despre trei hotărâri CEDO, în care Republica Moldova a fost sancționată pentru încălcarea unor articole din Convenție. Membrii Comisiei au vrut să afle mai multe detalii și despre absența nemotivată a judecătorului de la serviciu într-o zi lucrătoare și „modul în care acest comportament ar fi putut afecta activitatea instanței supreme și prestigiul funcției de judecător”.

Viorica Mija
02/07/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii