DOC// Fostul ministru Vladimir Baldovici, conturi neîncheiate cu ANI 

Viorica Mija
15/11/2023
Colaj CIJM

Litigiul lui Vladimir Baldovici, fost ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în Guvernul condus de comunista Zinaida Greceanîi, împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI) a ajuns la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Miercuri, 15 noiembrie, este programată prima ședință de examinare a cererii fostului funcționar public. În luna martie curent, Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanțe, constatând lipsa vreunei încălcări din partea lui Baldovici în scandalul legat de parcarea de la Procuratura Generală, pe care o gestionează firma deținută de soția sa. Conform ANI, Baldovici nu ar fi declarat „conflictul de interese real atunci când a avizat proiectul hotărârii de Guvern”, și anume cel  “Cu privire la transmiterea unui teren”, care a fost trecut din gestiunea Procuraturii Generale în cea a Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova, ulterior fiind instituită o servitute asupra unei porţiuni din teren în beneficiul SRL "ArtBusiness Club", condusă de Iuliana Baldovici.


Fostul demnitar public a fost vizat în câteva anchete ale Centrului de Investigații Jurnalistice. El s-a aflat de mai multe ori în situație de conflict de interese, iar companiile pe care le administra deschis sau din umbră ar fi fost avantajate la mai multe licitații publice sau obțineau contracte grase în condiții de netransparență.    

Compania Consfirmgrup SRL care până în 2009 i-a aparținut lui Vladimri Baldovici a obținut mai multe contracte grase pentru reparația clădirilor Parlamentului și a Președinției, devastate în timpul protestelor din aprilie 2009. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris că pentru lucrările de reparație s-ar fi cheltuit enorm de mulți bani, inclusiv pentru procurarea și instalarea unui sistem de vot electornic în Parlament, care nu funcționa.

Aceeași firmă a încheiat, la sfârșitul lui 2007, un contract avantajos cu Întreprinderea de Stat „Serviciu Asistență Beneficiari la Obiectele Sociale”, obligându-se să construiască două blocuri de locuințe pentru bugetari.

O altă anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice realizată în anul 2008 arăta că și sediul Partidului Comuniștilor a fost construit de firma Stayer. „De fapt, în 2006-2007, când au început lucrările de construcție, Vladimir Baldovici era om de afaceri, proprietar al firmei Stayer SRL. Coincidență sau nu, dar la puțin timp după demararea construcției, pe 25 iulie 2007, Baldovici este numit director general al Agenției Construcții și Dezvoltarea Teritoriului, iar pe 31 martie 2008 devine, prin decret prezidențial, ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului”, se precizează în ancheta Centrului de Investigații Jurnalistice. 

În data de 16 iunie, 2022, procurorii anticorupție l-au pus pe Vladimir Baldovici sub învinuire pe două capete de acuzare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu și fals în acte publice. Fostul funcționar public s-a ales cu o amendă.

Viorica Mija
15/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii