Demersul Inspectoratului de Poliție Comrat privind declararea fostului președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, în căutare, a fost respins de Curtea de Apel Comrat. Mai exact, instanța a admis contestația apărătorului lui Constantinov, după ce prima instanță a considerat că clientul său urmează să fie dat în căutare pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoare. Constantinov, unul dintre liderii din regiunea găgăuză afiliat lui Ilan Șor, a fost condamnat la 12 ani de închisoare în decembrie 2025. Acesta este acuzat de abuz de putere și delapidare a averii străine în proporții deosebit de mari. Constantinov nu a participat la ședința de pronunțare a sentinței, iar ultima apariție publică a oficialului a avut loc pe 23 decembrie, cu ocazia aniversării a 31 de ani de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei. Conform unor surse, inclusiv oficiale, Constantinov s-ar afla la Tiraspol.
Dmitri Constantinov este unul dintre cei mai activi parteneri politici ai lui Ilan Șor.
Împreună cu fosta bașcană Evghenia Guțul, și e condamnată pentru finanțarea ilegală a unui partid, Constantinov l-a vizitat în repetate rânduri pe Șor și în Israel. În acea perioadă, cei trei discutau despre condițiile de formare a Comitetului Executiv. Conform unor surse, lista membrilor a fost aprobată de Ilan Șor, în cadrul acestor întâlniri.
Constantinov a mers și la Moscova, la evenimentul de constituire a blocului Victorie/Pobeda.

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii