DOC// Gafă PCCOCS: Dosar penal pe numele lui Viorel Morari, intentat în baza unui articol declarat neconstituţional cu trei ani în urmă

Julieta Saviţchi
22/07/2021

Dosarul penal pe numele fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, şi a subalternului său, Roman Statnîi, pentru reţinerea şi atragerea la răspundere penală a proprietarilor reţelei de benzinării Vento, a fost intentat de către Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS) în baza unui articol anulat de către Curtea Constituţională în 2018. Dosarul, cu 89 de volume, a fost finalizat şi urmează să fie expediat în instanţa de judecată.

Ordonanţa privind începerea urmăriririi penale a fost semnată de procurorul PCCOCS, Vitalie Costişanu, la 2 martie 2020, pe trei capete de acuzare - excesul de putere săvârşit de o persoană de demnitate publică, atragerea cu bună ştiinţă la rsăundere a unei persoane nevinovate şi reţinerea ilegală. În aceeaşi zi, procurorul Costişanu a mai semnat o ordonanţă, prin carea a corectat articolul 328, alineatul 2, litera b, prevăzut pentru excesul de puterea comis de o persoană de demnitate publică, înlocuind litera „b” cu litera „d”, care stipulează excesul de putere soldat cu urmări grave.

Norma invocată de procurorul PCCOCS a fost declarată neconstituţională la 1 octombrie 2018. „Legea nu stabileşte niciun criteriu material care să cuantifice gravitatea urmării prejudiciabile. Astfel, există riscul ca o urmare să fie catalogată drept gravă în baza unor criterii arbitrare şi discreţionare de către cei care au competenţa aplicării legii penale”, şi-a argumentat decizia Curtea Constituţională.

Faptul că norma respectivă a fost declarată neconstituţională se menţionează şi în varianta electronică a Codului Penal, publicată pe platforma legis.md.

Portalul Anticoruptie.md a relatat că Igor Borș, proprietarul reţelei de benzinării Vento, a fost reținut, la 3 martie 2018, împreună cu alți șase presupuși complici. Potrivit unui comunicat din perioada respectivă al Procuraturii Anticorupție, învinuitul, „având calitate de director al altui agent economic, cu acelaşi gen de activitate, şi utilizând resursele financiare şi administrative ale întreprinderii pe care o gestiona, a acţionat concertat prin intermediul persoanelor interpuse, a convertit şi a transferat bunurile de la un agent economic la altul. De fapt, a participat la asociere, prin acordarea de asistenţă şi ajutor, în vederea comiterii acţiunilor de spălare de bani”, se menționa în comunicat.

Igor Borș a fost eliberat din arest preventiv la finele lunii februarie 2019, pe motiv că legislația în vigoare nu permite arestul preventiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Igor Borș, a fost achitat, în decembrie 2020, de magistrații sediului Buiucani ai Judecătoriei Chișinău, după ce procurorii au renunțat la învinuirile aduse anterior omului de afaceri, de spălare de bani, evaziune fiscală și conexiuni cu Veaceslav Platon.

Precizăm că procurorii au renunţat la învinuirile aduse proprietarilor reţelei de benzinării Vento în septembrie 2020, la şase luni după ce a fost pornit dosarul penal pe numele lui lui Morari şi Statnîi.

 

Julieta Saviţchi
22/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii