Fostul director al Serviciului Protecție și Pază de Stat, Iaroslav Martin, a fost achitat de prima instanță, în dosarul în care este încinuit de exces de putere sau abuz în serviciu. Mai exact, generalul Martin, revocat din funcție în anul 2020 de președinta Maia Sandu, este învinuit că ar fi dispus confecționarea și achiziționarea unor insigne pentru ofițerii SPPS, fără a avea avizul Comisiei Naționale de Heraldică. În timp ce acuzatorii spun că această decizie ar fi adus prejudicii materiale statului, Martin neagă orice „interes ascuns” sau lipsă de competență. Judecătorul Petru Păun a constatat că „că fapta imputată acestuia nu întrunește elementele infracțiunii”. Hotărârea, pronunțată în data de 23 iule, poate fi contestată în instanța ierarhic superioară, în termen de 15 zile.

La sfârșitul anului trecut, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe care a respins, în luna martie 2023, cererea de chemare în judecată depusă de Iaroslav Martin împotriva președintelui Republicii Moldova.
Iaroslav Martin a fost numit în funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat în iunie 2019, prin decretul fostului președinte Igor Dodon, imediat după ce Serviciul a trecut din subordinea Guvernului în cea a președintelui Republicii Moldova. În martie 2020, Dodon i-a conferit lui Martin gradul special de general-maior al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii