DOC// Oleg Voronin face un nou cerc judiciar pentru a-și recupera acțiunile pierdute. Cum decurge procesul

Viorica Mija
20/03/2024

După ce a fost restituită instanței de fond, cauza în care fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Oleg, a contestat decizia Băncii Naționale (BNM), din 2019, prin care a fost lăsat fără acțiunile Fincombank, bate pasul pe loc. Prima ședința nu a avut loc, iar următoarea este planificată pentru sfârșitul lunii mai.  

La 10 ianuarie 2020, Oleg Voronin s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune în contencios administrativ împotriva BNM. Fiul fostului președinte solicită anularea integrală a hotărârii BNM, din ianuarie 2019, care a constatat că acesta, împreună cu familia sa, dar și compania ”Avicomagro” SRL, ar fi acționat concertat în raport cu BC ”Banca de Finanțe și Comerț” SA.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 17 ianuarie 2023, examinarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Chișinău. Ultima a solicitat opinia Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește conflictul negativ de competență apărut, iar magistrații instanței supreme au constatat că dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.

În august 2023, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a restituit instanței de fond cauza care a fost inițial examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, după care, invocându-se un conflict de competență, dosarul a trecut la Curtea de Apel Chișinău.

La începutul anului 2019, BNM a decis deja să blocheze un grup de acționari ai Fincombank care dețineau 36,1% din capital. Motivul invocat era faptul că aceștia ar acționa concertat, beneficiar fiind Oleg Voronin, care deţinea direct 15,92%, iar împreună cu familia – 23,54% din capitalul băncii comerciale. Alături de grupul Voronin, ar fi acționat concertat şi compania Avicomagro SRL, care deţinea oficial 6,82% din acțiuni. .Aceștia au fost obligaţi să-și vândă cotele. Pentru că nu au făcut-o în termenele prevăzute de legislaţie, acțiunile au fost anulate şi emise altele noi, care au fost scoase la vânzare la Bursă.

Viorica Mija
20/03/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii