Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis declaratia de abtinere a judecatorului raportor Diana Stănilă, în procesul procurorului Ion Tețcu, care a candidat la funcția de judecător în instanța supremă. Încheierea a fost pronunțată în data de 20 februarie. Tețcu a acționat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce membrii acestuia au aprobat Raportul de nepromovare a evaluării financiare și etice emis de Comisia Vetting pe numele său. În cadrul ședinței din 9 iulie 2024, acuzatorul a solicitat o amânare a examinării raportului, însă cererea i-a fost respinsă.
Procurorul Ion Tețcu a fost audiat de către Comisia Pre-Vetting la începutul anului 2024. Membrii comisiei au avut întrebări suplimentare privind veniturile sale pentru anii 2021 și 2022. Diferențele calculate au fost explicate prin faptul că în declarațiile de venit și interese personale nu au fost incluse și economiile, care ar fi însumat peste 200 de mii de lei. Conform explicațiilor procurorului, aproximativ jumătate din sumă erau economii de mai mulți ani, iar 60 de mii de lei au fost bani pe care i-a restituit de la un cumătru, care îi era dator.
În ceea ce privește calculele de consum, Tețcu a explicat că, deoarece nu dispunea de o locuință proprie, era pus în situația să pună bani deoparte ca să poată achita chiria. Respectiv, nu cheltuia bani pentru a mânca prin localuri, ai ales că primea cu regularitate produse alimentare de la părinții săi, originari din raionul Telenești.
Membrii Comisiei Pre-vetting au vrut să afle mai multe detalii despre plângerea depusă de procuror la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
„Statul este obligat să mă asigure cu apartament de serviciu”, a comentat procurorul, menționând că are în spate o carieră de 23 de ani și i se cuvine conform legii un apartament de serviciu.
Membrii comisiei au mai constata că, în perioada 2013-2016, procurorul a omis să indice în declarațiile sale pe venit banii primiți de la rudele soției sale.
„Soția nu m-a informat despre aceste transferuri, iar după ce am aflat despre ele, am corectat declarațiile”, a răspuns acuzatorul. Membrii Comisiei au avut suspiciuni și în privința unei mașini pe care familia Tețcu o folosea ocazional, dar care aparține unei rude.
Comisia Vetting a publicat și Raportul integral al evaluării, în care a expus toate dubiile care au stat la baza deciziei de nepromovare de către candidat a evaluării.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii