Doc // Punct și de la capăt: CSJ a dispus rejudecarea cauzei unui fost primar acuzat de abuz de putere

Mariana Colun
29/08/2019

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție (CSJ) a casat decizia din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în privința lui Ion Cuculescu, fostul primar al orașului Șoldănești, reținut în 2016 pentru abuz de putere. Primarul a fost acuzat că ar fi sustras un lot de foi de ardezie din rezerva de stat prevăzută pentru sinistrații care au suferit în urma calamităților naturale, pe care l-ar fi comercializat ulterior. Magistrații de la CSJ au dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, dar în alt complet de judecată.​

Prin decizia Curții de Apel Chișinău, procesul penal în privința edilului a fost încetat din motiv că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

Judecătorii de la CSJ au motivat verdictul lor prin faptul că instanța de apel a pronunțat în dosarul lui Ion Cuculescu o hotărâre nemotivată, contrară prevederilor art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar eroarea comisă nu poate fi corectată în ordinea procedurii de recurs.

Potrivit deciziei publicate la 29 august, Ion Cuculescu a fost învinuit în iulie 2016 de abuz de serviciu, iar peste circa jumătate de an, pentru aceleași fapte, a fost pus sub învinuire din nou, de această dată, pentru delapidare. „În primul caz, inculpatul se învinuiește că a însușit foi de ardezie din Rezerva de stat pentru sinistrații care au suferit în urma calamităților naturale din noaptea de 18 spre 19 iunie 2016, prin abuz de serviciu şi interes material şi personal, iar în al doilea caz, că a delapidat foi de ardezie din Rezerva de stat pentru sinistrații care au suferit în urma calamităților naturale din noaptea de 18 spre 19 iunie 2016, prin folosirea situației de serviciu”, conform deciziei CSJ. Ulterior, cauzele au fost conexate într-o singură procedură.

Prin sentința Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești din 20 septembrie 2018, Ion Cuculescu a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru delapidarea averii străine cu folosirea situaţiei de serviciu la amendă în mărime de 30.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de patru ani. S-a dispus încasarea de la Cuculescu în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 3.630 de lei. Prin decizia din noiembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a dispus încetarea procesului penal pe numele lui Ion Cuculescu, „din motiv că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală”.

Precizăm că judecătorul CSJ, Anatolie Țurcan, a avut în acest caz opinie separată. Potrivit lui, instanța de apel suficient de argumentat și întemeiat a dispus încetarea procesului penal. „Aceste concluzii ale instanței de apel sunt expuse și în recursul ordinar declarat de procuror, care însă, în mod alogic susține că, de fapt, a avut loc doar schimbarea acuzării, fiind ignorate și lăsate fără răspuns argumentele despre - supunerea de două ori a persoanei unei duble urmăriri penale, pentru una și aceeași faptă. Faptul că nu există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale nu exclude încălcarea principiului non bis in idem („nimeni nu poate fi tras la răspundere de două ori pentru aceeași faptă”, n.r.), atâta timp cât, în privința lui Ion Cuculescu rămân a fi pornite două cauze penale pentru o singură faptă, chiar și dacă aceste două cauze penale au fost conexate”, se arată în opinia separată a magistratului.

 

Portalul Anticoruptie.md a scris că Ion Cuculescu, ales în 2015 primar al orașului Șoldănești pe listele Partidului Nostru, a fost reținut la mijlocul lunii iulie 2016, de către ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), de comun cu procurorii Anticorupție, fiind bănuit de abuz de putere. Acesta era acuzat că ar fi sustras un lot de foi de ardezie din rezerva de stat prevăzută pentru sinistraţii care au suferit în urma calamităţilor naturale şi pe care l-ar fi vândut ulterior. Viceprimarul localității, Svetlana Zaițev, susținea că există acte care confirmă că tot lotul de foi de ardezie a fost repartizat cetățenilor. Potrivit unui comunicat al MAI, prejudiciul pe care l-ar fi adus Cuculescu intereselor publice și drepturilor şi intereselor ocrotite de lege era considerabil. Oamenii legii susțineau atunci că au depistat o parte din lotul de foi de ardezie sustras din rezerva de stat, care încă nu a fost comercializat, iar verificările în depozitul Întreprinderii de Stat Apă-Canal Șoldănești, unde inițial erau păstrate foile de ardezie, ar fi demonstrat că o parte din lot lipsește, iar responsabilii nu ar fi putut argumenta lipsa acestuia. După pornirea dosarului penal pe numele său, potrivit unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice, Ion Cuculescu a părăsit rândurile Partidului Nostru și a devenit un apropiat al Partidului Democrat

Mariana Colun
29/08/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii