DOC// Scandal în avocatură: Președintele Uniunii Avocaților ar fi eliberat legitimații unor persoane din afara sistemului

Julieta Savițchi
21/11/2019
uam.md

Președintele Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), Emanoil Ploșniță, ar fi eliberat două legitimații de avocat - stagiar unor persoane din afara sistemului, primăvara trecută. Unul dintre beneficiarii legitimațiilor pretins false este polițist în sectorul Buiucani al Capitalei, iar celălalt a fost admis ca stagiar în avocatură, abia în octombrie 2019.

Informația a fost făcută publică pe pagina de Facebook a avocaților din Moldova de către apărătorul Victor Panțâru, fiind postate și copiile celor două legitimații pretins contrafăcute. Panțâru a scris că a fost informat despre situația respectivă de către colegii din România. Ploșniță le-ar fi eliberat celor doi legitimații pentru ca aceștia să poată fi incluși în echipa de fotbal a UAM, care a avut câteva meciuri amicale cu colegii de breaslă din România.

„Cu părere de rău, am aflat că tot ce a construit domnul Ploșniță, tot el a și distrus! Prin fraudă. Personal sunt șocat, consternat și dezamăgit de acest gest al domnului președinte Ploșniță. Nu știu care au fost pornirile sale și ce l-a determinat să recurgă la falsuri, dar sigur că dumnealui nu a ințeles că aceste întruniri nu sunt doar despre fotbal și nu doar victoria este miza noastră, dar participarea în sine, vizibilitatea noastră, demonstrarea potențialului de care dispunem în ale jurisprudenței și multe alte beneficii sau oportunități”, a scris Panțâru pe pagina avocaților.

Solicitat de portalul Anticoruptie.md, Emanoil Ploșniță a refuzat să comenteze acuzațiile. „Toate întrebările la Victor Panțâru. Eu nu declar nimic”, a menționat președintele UAM.

Julieta Savițchi
21/11/2019

Comentarii