Curtea de Apel Chișinău urmează să pronunțe miercuri, 18 iunie, decizia definitivă în litigiul Roman Statnîi vs Alexandr Stoianoglo, în care fostul subordonat al ex-procurorului general își apără onoarea și reputația profesională. La începutul lunii februarie curent, Stoianoglo a contestat decizia primei, care l-a obligat să-i achite un prejudiciu moral de 1 leu lui Statnîi, dar și să dezmintă informațiile precum că acuzatorul ar fi adus „un notar în închisoare pentru ca o persoană să renunțe la proprietate”.
Procurorul Statnîi și-a dat demisia în februarie 2020, la „sugestia” procurorului general, Alexandr Stoianoglo. În mai 2020, Statnîi a fost reţinut şi plasat în arest peventiv, fiind deţinut timp de două luni în Penitenciarul nr. 13. Acuzatorul era bănuit că l-ar fi deposedat de bunuri pe fostul consilier economic al lui Igor Dodon, Evgheni Kheyman, administratorul firmei din Bahamas care ar fi sponsorizat, în 2016, campania electorală a fostului preşedinte.
În noiembrie 2022, Judecătoria Chişinău a declarat nulă ordonanţa de punere sub învinuire a lui Roman Statnîi, care a constatat că a fost acuzat pe nedrept.
Pe lângă declararea nulităţii ordonanţelor de punere sub învinuire şi de scoatere de sub urmărire penală a lui Statnîi, instanţa a obligat Procuratura Generală să înlăture „încălcările drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale petiționarului Statnîi Roman Petru, cu adoptarea unei hotărâri legale, întemeiate și motivate”.
Fostul procuror a înaintat în instanță două cereri, una împotriva procurorului general demis, Alexandr Stoianoglo, cu privire la apărarea onoarei, demnităţii și reputaţiei profesionale, iar alta - împotriva Procuraturii Generale, în care cere anularea ordinului de demitere emis pe numele său.
În decembrie 2023, Procuratura Generală a depus recurs la hotărârea instanței de apel care a majorat, de la 100 de mii la 200 de mii de lei, cuantumul prejudiciilor morale care urmează să fie plătite fostului procuror. În cerere, Statnîi a cerut 3 milioane de lei în calitate de prejudiciu moral, după ce a fost reținut și deținut în penitenciar pe nedrept.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii