Șeful Poliției Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Dragomir Bajurean, a constestat actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pe numele său. Bajurean nu este de acord cu constatările inspectorului de integritate care a stabilit „declararea necorespunzătoare a averii și intereselor personale pentru anul fiscal 2021”.
Conform sesizării de la care a pornit controlul, Bajurean ar fi întârziat cu depunerea Declarației și ar deține „bunuri, valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite licit și declarate oficial pentru anul fiscal 2021”.
Verificările ANI au arătat că, din momentul în care a intrat în slujbă la stat, Dragomir Bajurean și familia sa ar fi cumpărat/înstrăinat mai multe bunuri, unele dintre care nu au fost trecute cu acuratețe în Declarațiile de avere completate pe parcursul anilor. Totodată, inspectorul de integritate a constatat că o donație în sumă de 100 de mii de lei „nu a fost inclusă ca donație în declarația depusă pentru anul fiscal 2021, precum și nu a fost susținută de careva date concrete din care ar suscita obținerea și deținerea presupusei sume de bani”.
Într-o reacție, Bajurean a menționat că decizia de a se adresa în instanța de judecată „derivă din faptul că toate bunurile menționate de inspectorii de integritate au fost înregistrate în registrul public și nu pot fi calificate ca o opțiune cu scop de a ascunde bunuri ale căror proprietar sunt în realitate. Oficial, acest lucru a fost posibil de verificat și de stabilit. Eu nu am ascuns proprietăți”.
„Este dreptul meu ca funcționar public să acționez în instanță această decizie, atâta timp cât există motive legale și informații care arată contrariul”, a subliniat Bajurean pentru portalul Anticoruptie.md.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii