Conturile fostului fruntaș democrat, Vladimir Andronachi, au fost blocate de către Serviciul Fiscal de Stat. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și este motivată prin faptul că Andronachi ar fi încercat sp înstrăineze o parte din capitalul social al unei companii, prin intermediul unei persoane interpuse. Totodată, se amintește despre faptul că Andronachi este o persoană asociată lui Vladimir Plahotniuc, supus sancțiunilor internaționale și naționale. Decizia a fost remisă Agenției Servicii Publice pentru executare.
Conform documentului, decizia de blocare a consturilor a fost luată „urmare a cercetărilor prin care se confirmă că tranzacția de înstrăinare a părții sociale din capitalul social al S.R.L. „AC Full-Service” constituie o tentativă de substituire a fondatorului Ruslan Alass, persoană asociată subiectului restricțiilor – Vladimir Andronachi, conform Ordinului SIS, cu o persoană neasociată – Veaceslav Neagu, dar aflată în relații conexe intereselor subiectului restricțiilor conform deciziei Consiliului Interinstituțional de Supervizare, Vladimir Andronachi, având ca scop eludarea măsurilor restrictive internaționale”.

Andronachi a fost reținut pentru 72 de ore, în seara zilei de 2 septembrie 2025. Acesta este vizat într-un dosar penal pornit pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.
„Actualmente, grupul de urmărire penală desfășoară acțiuni de urmărire penală cu participarea acestuia, inclusiv percheziții și audieri, în vederea documentării tuturor circumstanțelor cauzei”, anunțau atunci procurorii, fără însă a da prea multe detalii.
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi este judecat cu ușile închise pentru escrocherie în dosarul Frauda Bancară, împreună cu Mihail Blonschi.
În 2024, acesta a acționat în judecată Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), care l-a introdus în lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor pentru acțiuni ce au urmărit destabilizarea situației interne din Republica Moldova sau pentru implicarea în acțiuni ce atentează la statalitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Inițial, Vladimir Andronachi a depus cererea la Judecătoria Chișinău, dar instanța a decis că acțiunea ține de competența Curții de Apel. Astfel, în data de 7 febriarie 2024, fostul democrat s-a adresat instanței de apel.
Vladimir Andronachi a fost reţinut la 2 noiembrie 2023, în Ucraina, şi extrădat în aceeaşi zi poliţiştilor de frontieră moldoveni. Sursele portalului Anticorupţie.md au menționat că Andronachi se ascundea în Ungaria şi a venit în Ucraina unde avea interese de afaceri. Ex-deputatul moldovean a fost reţinut imediat cum a trecut din Polonia în Ucraina, fiind declarat indezirabil pe teritoriul ţării vecine.
Învinuit de escrocherie și spălare de bani în dosarul Frauda bancar, acesta spune că a fost pus sub învinuire la comandă politică.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii