DOC//Jumătate de milion de lei pentru judecătorul Serghei Lebediuc

Viorica Mija
22/05/2024
Colaj CIJM

Serghei Lebediuc, unul dintre cei cinci magistrați repuși în funcție după ce au fost urmăriți penal în dosarul Laundromat, va primi jumătate de million de lei prejudicii morale de la stat, pentru tragere ilegală la răspundere penală și aplicarea măsurilor preventive pe parcursul urmăririi penale. Aceasta prevede decizia instanței de fond, pronunțată în data de 21 mai. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) a deconspirat schemele prin care, în perioada 2011-2014 au fost legalizate peste trei miliarde de dolari, bani negri proveniți din Federația Rusă. Anticoruptie.md a descris circumstanțele în care judecătorii au eliberat ordonanțele de încasare a datoriilor.

Dosarul penal în care era vizat Serghei Lebediuc, care împreună cu alți 14 judecători a fost acuzat de implicare în spălarea a circa 18 miliarde de dolari din Federația Rusă, prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, a fost expediată în judecată  în februarie 2017. Inculpații erau învinuiți de spălarea banilor în proporţii deosebit de mari şi pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave. Ulterior, cauzele au fost disjunse, iar în septembrie 2020, procurora Mirandolina Sușițcaia a emis ordonanță privind scoaterea de sub urmărire penale a mai multor foști judecători, inclusiv Serghei Lebediuc, în dosarul disjuns în care acesta era urmărit pentru spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

În octombrie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs demersurilor celor cinci magistrați din dosarul Laundromatului de a fi repuși în funcție

Centrul de Investigații Jurnalistice a descris într-o anchetă circumstanțele în care judecătorii au eliberat ordonanțele de încasare a datoriilor. Schemele folosite de infractori pentru spălările de bani au fost de fiecare dată aceleași – în calitate de creditori, debitori, fidejusori, giranți etc. erau unele companii off-shore din Marea Britanie, Noua Zeelandă, Belize, Federația Rusă, iar în calitate de girant era atras un cetățean al Republicii Moldova. Așa ajungeau aceste cauze să fie examinate de judecătorii moldoveni care emiteau ordonanțe în baza unor xerocopii ale actelor, eliberate de autorități din străinătate, fără a fi autentificate, așa cum prevede legea, iar practic la fiecare dosar era anexată doar o parte a xerocopiei buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, lipsind partea în care era indicat domiciliul persoanei. Neștiind exact domiciliul cetățeanului R. Moldova, judecătorii totuși acceptau cauzele spre examinare și pronunțau ordonanțe de încasare a sumelor solicitate de reclamanți.

Pe 18 august 2011, Sergiu Lebediuc semna o ordonanță care viza suma de 300 de milioane de dolari (dosarul nr. 2p – 227/2011). Moldoveanca „datorită” căreia acest dosar a ajuns la Comrat este Irina Cuda, cu domiciliul indicat în dosar ca fiind în raionul Comrat, satul Congaz, str. Ialpug 1. Totuși, o copie a buletinului atașată la același dosar, pe care judecătorul nu ar fi „remarcat-o”, arată că aceasta avea viza de reședință în sectorul Ciocana al capitalei.

Viorica Mija
22/05/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii