DOC//Procurorii insistă asupra tragerii la răspundere penală a unui profesor care a agresat un elev. De ce a fost achitat de prima instanţă

Anticoruptie.md
29/01/2023
Foto simbol

Procurorii insistă ca un profesor de educaţie fizică, învinuit că a agresat fizic şi psihic un elev de 15 ani, să fie tras la răspundere penală pentru aplicarea tratamentelor inumane li degradante. Profesorul a fost achitat de prima instanţă pe motiv că fapta imputată nu întruneşte componenteşe infracţiunii, deoarece mu este funcţionar de demnitate publică.

Instanţa de fond nu a pus la îndoială că elevul a fost agresat fizic sau psihic. Motivul care a stat la baza deciziei adoptate de către Judecătoria Drochia, oficiul Râşcani, este că gimnaziul din satul Şaptebani, raionul Râşcani, unde a avut loc incidentul, este o instituție publică și nu o autoritate publică, așa cum prevede capitolul III din partea specială al Codului penal ,,Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei”.

„Musteaţa Valeriu, activând în baza ordinului nr.44-p din 01.09.2009 în calitate de profesor de educaţie fizică, nu este subiect al infracțiunii prevăzute de art.166/1 Cod penal, el nu poartă statut de persoană care acționează cu titlu oficial. Astfel, instanţa consideră că, persoanele care execută atribuții pur profesionale (de exemplu, medicii, cadrele didactice, casierii etc.) nu sunt persoane publice, întrucât îndeplinirea acestor atribuții nu sunt producătoare de efecte juridice. Executând obligațiunile de natură profesională, astfel de persoane nu au cum să apară în postura de persoană publică sau să acționeze cu titlul oficial. Instanţa stabilește că, inculpatul Musteaţa Valeriu care activa în calitate de profesor nu deține calitatea specială a subiectului infracțiunii prevăzute de art.166/1 Cod penal”, se argumentează în sentinţa Judecătoriei Drochia.

Procurorul pe caz, Olga Gaugaş, susţine sentința în cauză este ilegală, nemotivată, neîntemeiată, sfidează flagrant și grav normele naționale și internaționale, fiind „un act de injustiție în materie penală”.

„Instanța și-a asumat rolul de apărător al inculpatului, constatând din oficiu lipsa subiectului și victimei infracțiunii de tratament inuman și degradant. Instanţa nu a dat de loc apreciere faptului dovedit cu certitudine și anume: faptul maltratării fizice și aplicării violenței psihice față de minorul elev al clasei a 8-a de către profesorul de educație fizică. Or, ce a făcut instanța cu vătămările corporale ușoare cauzate minorului? Acest fapt însăși instanța nu-l ignoră”, a menţionat acuzatoarea în cererea de contestare.

Solicitată de reporterii portalului Anticorupţie.md, Stela Stici, mama părţii vătămate, s-a arătat indignată de sentinţa de achitare şi consideră că ar avea legătură cu faptul că Valeriu Musteaţă, care este soţul directoarei gimnaţiului din Şaptebani, este tatăl lui Radu Musteaţă, directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

„Copilul meu a fost umilit în faţa întregii clase, faţă de toţi profesorul i-a insultat familia. Şi culmea, l-a lovit de trei ori cu mâna după cap. Şi asta pentru că a îndrăznit să-i i-a apărarea unui coleg, care la fel, a fost insultat şi lovit de către profesor. Băeatul a avut nevoie de tratament la neurolog, refuza să meargă la şcoală, a lucrat cu el psihologul. Mai mult, judecătoarea a dispus efectuarea expertizei copilului la Spitalul de psihiatrie şi a tergiversat examinarea dosarului cât a putut de mult. Mai bine de doi ani am umblat pe drumuri, ca în cele din urmă profesorul să fie achitat, iar agresiunea fizică şi psihică faţă de elevi să fie readuse în albia normalităţii la liceul din Şaptebani”, a declarat Stela Stici.

 

Anticoruptie.md
29/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii