Virgiliu Bardă, inspectorul de integritate care a constatat că preşedinta Curţii Constituţionale (CC), Domnica Manole, ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat la judecarea unei cauze în care era vizată, a dat în judecată instituția în care lucrează. Bardă a contestat o decizie prin care a fost sancționat cu mustrare aspră, iar în consecință a rămas fără sporul de performanță la salariu. Anterior, instanța de fond i-a respins cererea, iar miercuri, 22 noiembrie, magistrații Curții de Apel Chișinău au menținut soluția. Hotărârea poate fi contestată în instanța ierarhic superioară.
La 31 decembrie 2021, Virgiliu Bardă a emis un act de constatare în care susţinea că Domnica Manole nu a fost în drept să participe la examinarea sesizărilor foştilor deputaţi din Blocul ACUM, care au contestat hotârârea Parlamentului adoptată de către deputaţii PSRM şi cei din Partidul Şor privind retragerea calității de judecător constituțional în cazul Domnicai Manole.
Inspectorul de integritate declara că Domnica Manole ar fi încălcat legea şi atunci când a participat şi s-a pronunţat pentru suspendarea hotărârii Parlamentului prin care a fost revocată din funcţie, „fără a declara la ANI conflictele de interese reale și fără a le soluționa prin abținere, prin ce s-a admis consumarea conflictelor de interese”.
Parlamentarii coaliției majoritare PSRM–Partidul Șor au votat pe 23 aprilie 2021 proiectul de hotărâre prin care au anulat alegerea Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale, în august 2019.
Astfel, deputaţii din PSRM şi Partidul Şor au recţionat la demiterea lui Vladimir Țurcan din funcţia de preşedinte al CC şi numirea în funcşia respectivă a Domnicăi Manole.
Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, i-a transmi,s în iulie 2021, prin intermediul unei scrisori președintei Curții Constituționale de la Chișinău, Domnica Manole, că instituția pe care aceasta o conduce este singura în drept să judece recuzarea mandatului unui judecător constituțional. Oficialul străin a intepretat astfel că ANI nu poate avea nicio ingerință în a stabili cumva dacă vreun judecător al Curții ar putea fi revocat în urma unui control al ANI.
„Se pare că ANI v-a invitat pentru a vă interoga cu privire la participarea dumneavoastră ca judecător constituțional în cadrul acestor proceduri, participare care ar echivala cu un conflict de interese. Pe baza legislației naționale aplicabile, Curtea Constituțională i-a răspuns deja ANI că orice control efectuat reprezintă o ingerință în activitatea independentă a Curții Constituționale”, a scris președintele Comisiei de la Veneția.
Ulterior, Curtea Contituțională a declarat drept neconstituționale acțiunile ANI de verificare a averii și intereselor președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, după ce instituția a fost sesizată de către deputatul socialist în legislatura anterioară, Grigore Novac.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii