Doi poliţişti, reţinuţi de CNA, după ce au fost denunţaţi la linia naţională anticorupţie 0 800 55555

Anticoruptie.md
10/03/2020
CNA

Doi agenţi de patrulare au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupţie. Asta după ce, la data de 8 martie, un bărbat s-a adresat la CNA, prin intermediul liniei naţionale anticorupţie şi a informat ofiţerii Centrului că doi poliţişti ar fi pretins mită de la el.

Pe 8 martie, doi agenţi de circulaţie din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare au stopat un automobil cu numere de înmatriculare străine, depistând şoferul în stare de ebrietate şi fără permis de conducere. Pentru a nu-l trage la răspundere, aceştia au pretins de la şofer 300 de euro, iar, din spusele denunţătorului, 1000 de lei i-ar fi primit pe loc.

Pe acest caz a fost deschisă o anchetă, iar astăzi, sub controlul ofiţerilor CNA, a fost transmis restul banilor. Poliţiştii au fost reţinuţi în urma tranzacţiei şi au fost plasaţi în izolatorul CNA. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.

Amintim că,  în anul 2019, 45 de inspectori de poliţie au fost documentaţi pentru implicare în acte de corupţie, iar de la începutul anului curent, numărul poliţiştilor, anchetaţi pentru fapte de corupţie, a ajuns la  12.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

 

Anticoruptie.md
10/03/2020

Comentarii