Dosarele în care fostul adjunct de la Căile Ferate, Grigore Condurache, este învinuit de abuz de serviciu și exces de putere, le fel ca și fostul său șef, Iurie Topală, au fost conexate. Începând cu ziua de marți, 31 ianuarie, examinarea cauzelor au trecut în gestiunea unui singur judecător. Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat în ultimii ani mai multe investigații jurnalistice, deconspirând scheme frauduloase la Calea Ferată a Moldovei. Vedeți în arhiva portalului Anticorupție.md investigațiile La răscruce de interese, despre cum 34 de familii erau împiedicate să-și privatizeze spațiul locativ într-un fost cămin al CFM, Calea Ferată din Moldova, achiziţii la suprapreț şi contracte cu firme afiliate Partiduli Democrat, și cum a pierdut CFM vagoane de milioane, despre schemele frauduloase la achizițiile publice și la încheierea unor contracte, dar și despre datoriile de milioane la salariile angajaților.
Dosarul privind excesul de putere a fost transmis spre conexare judecătorului Vasilisa Muntean în data de 25 ianuarie. Judecătoarea examina și dosarul în care fostului adjunct al lui Iurie Topală, este învinuit, ca și șeful său, de abuz în serviciu.
Procurorii îl acuză pe Condurache de faptul că, în urma depășirii atribuțiilor de serviciu, întreprinderea nu a încasat venituri de aproape 800 milioane de lei: pentru perioada anului 2018 nu au fost încasate peste 400 milioane de lei, iar pentru 2019 – peste 370 milioane de lei.
Acest fapt, la rândul său, nu a permis acoperirea pierderilor interne înregistrate de CFM din alte activități impuse, care au provocat patrimoniului întreprinderii daune în proporții considerabile, de aproape 100 milioane de lei rezultate din pierderile nete pentru perioada anului 2018 în valoarea de peste 73 milioane de lei, iar pentru 2019 – peste 26 milioane de lei.
În procesul urmăririi penale, procurorii PCCOCS și angajații Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale au identificat și au sechestrat bunuri mobile și imobile atât ale lui Condurache, cât și ale membrilor familiei acesteia. Valoarea totală a sechestrelor aplicate depășește suma de opt milioane lei.
Finanţatori:
Parteneri: