Dosarele Veaceslav Platon: Afaceristul a scăpat de 12 ani de închisoare

Julieta Savițchi
03/02/2020

Veaceslav Platon, condamnat la 30 de ani cu executare în două dosare penale, a scăpat recent de 12 ani de închisoare. Curtea de Apel Chișinău a anulat o decizie a instanței de fond prin care Platon a fost condamnat la 12 ani de detenție pentru escrocherie și a dispus transmiterea dosarului la rejudecare. Presupusul complice al lui Platon, Andrei Bahcivanji, a fost eliberat din sala de judecată.

Este vorba despre al doilea dosar intentat pe numele lui Platon, în care acesta a fost învinuit de tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari şi corupere a mascaţilor de la Detaşamentul cu Destinaţie Specială „Pantera”. În cel de-al doilea dosar penal, acuzatorii i-au incriminat lui Platon că în 2016, în timp ce se afla în detenție, ar fi coordonat prin telefon scoaterea a peste 205 milioane de lei din conturile companiilor Moldasig și Alliance Insurance Group. Potrivit unui alt capăt de acuzare ce i s-a adus, pe 22 decembrie 2016, aflându-se în biroul de aşteptare din incinta Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a avut discuţii cu doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanţele de judecată.

În cadrul discuţiilor, Veaceslav Platon le-ar fi promis gardienilor apartamente în Capitală, automobile şi câte 5.000 de euro pe lună pentru a-i permite acţiuni interzise în cadrul întâlnirilor cu avocaţii, inclusiv prin facilitarea accesului la un telefon mobil. Anterior, apărătorii săi au declarat că dialogul cu mascații nu a fost decât o glumă.  

Instanța de apel și-a argumentat decizia prin faptul că lui Veaceslav Platon și presupusului său complice le-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute de Codul de Procedură Penală, cum ar fi dreptul la un translator în limba rusă și dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat ales.

În prezent, afaceristul își ispășește pedeapsa de 18 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de escrocherie şi spălare de bani, care a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei. În Judecătoria Chișinău se află pe rol cel de-al treilea dosar intentat pe numele lui Platon, care ar fi fost pornit în baza unui denunț al lui Ilan Șor.

Recent, Judecătoria Chișinău i-a redus lui Veaceslav Platon termenul de detenţie cu 565 de zile, fiind invocate condițiile inumane și degradante de detenție.

Julieta Savițchi
03/02/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii