Dosarul celor cinci magistrate // Medicul Vadim Scarlat, învinuit de trafic de influență, condamnat definitiv

Julieta Savițchi
30/06/2020

Medicul Vadim Scarlat, învinuit că ar fi transmis unui magistrat 2.000 de euro pentru ca acesta să dea o soluție favorabilă într-un dosar în care avea calitate de învinuit, a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență. Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare hotărârea Curții de Apel Bălți privind condamarea lui Scarlat și aplicarea în privința sa a unei amenzi de 115 mii de lei.

Vadim Scarlat a fost găsit vinovat pentru că a transmis mită unor magistrați ca să poată falsifica un dosar care i-a fost intentat pentru malpraxis. Medicul avea calitatea de învinuit într-un dosar aflat în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldat cu decesul unui nou-născut. Pentru a minimaliza răspunderea sa penală şi a evita efectuarea unei expertize peste hotarele Republicii Moldova, Scarlat a transmis unui magistrat, prin intermediul unui asistent judiciar și a unui judecător de la Curtea de Apel Chișinău, 2.000 de euro pentru ca magistratul să dea o soluţie favorabilă acestuia.

În final, judecătorul respectiv a admis integral plângerea învinuitului și a respins atât demersurile procurorului, cât şi ale părinţilor copilului decedat. În cadrul urmăririi penale, medicul și-a recunoscut vina integral, încheind cu acuzatorul de stat un acord de recunoaștere a vinovăției, susținând că se căiește sincer pentru fapta săvârșită.

Amintim că, în dosarul respectiv, cunoscut în presă ca dosarul celor cinci magistrate, zece persoane, printre care cinci judecători și un procuror, au fost reținute la 23 octombrie 2018 și cercetate penal. Printre magistrații vizați figurează Liubov Brânză, Galina Moscalciuc și Ludmila Ouș de la Curtea de Apel Chișinău și judecătoarele Victoria Hadârcă și Svetlana Tizu de la Judecătoria Chișinău. Procurora Vera Chiranda, avocata Nadejda Agatii, medicul Vadim Scarlat, un asistent judiciar și o persoană fizică ale căror nume nu au fost făcute publice de procurori, de asemenea au fost vizate în acest dosar.

Dosarul a fost disjuncat, iar Vadim Scarlat este singurul învinuit care a fost condamnat.

Julieta Savițchi
30/06/2020

Comentarii