Dosarul Direcției 5 // Ședința în cazul lui Gheorghe Cavcaliuc a fost amânată. Magistrații urmează să examineze aplicarea arestului fostului șef adjunct al IGP

Ilie Gulca
11/11/2021
Fostul șef adjuct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc

Ședința de judecată în cazul fostului șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a fost amânată la solicitare acestuia. Este vorba de cazul fabricării dosarelor pe numele polițistului de frontieră, Gheorghe Petic, și activistului Platformei DA, Ruslan Verbițchi.

Serviciul de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a precizat că următoarea ședință a fost stabilită pentru 15 noiembrie la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

„Instanța va examina demersul procurorului PCCOCS din 10 noiembrie de aplicare a arestului în cauza penală de fabricare a dosarelor Petic și Verbițchi, în perioada în care numitul conducea Inspectoratul General al Poliției”, menționează PCCOCS pe pagina sa de Facebook.

„PCCOCS continuă investigațiile în dosarele de investigare a cauzelor penale fabricate în privința cetățenilor Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi. În acest scop, a fost citat și cetățeanul Gheorghe Cavcaliuc pentru 5 noiembrie 2021, pentru a fi audiat în calitate de învinuit. Dosarele vizate țin de înscenarea unui viol și a transportării ilegale a cartușelor „Kalașnikov” în Ucraina – cauze penale fabricate în 2018 de către Inspectoratul General al Poliției. În ambele cauze figurează mai mulți bănuiți și învinuiți, inclusiv persoane plasate în arest preventiv”, a precizează Procuratura.

În prezent, Gheorghe Cavcaliuc este fugit la Londra de unde spune că nu se va întoarce, deoarece dosarele pe numele său ar fi „fabricate politic”.

La începutul acestei luni, fostul şef adjunct al Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a Ministerului de Interne (SPIA), Vadim Mânzărari, şi alți cinci angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de fabricarea dosarului pentru viol pe numele lui Gheorghe Petic.

„Folosindu-se de statutul special, bănuiții ar fi racolat o persoană în vederea denunțării false cu bună ştiinţă și ar fi asistat-o în falsificarea probelor prezentate, cu utilizarea tehnicii speciale”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Informații și Securitate.

Dosarul pe numele lui Petic a fost intentat în perioada în care la conducerea Ministerului Afacerilor Interne se afla Alexandru Jizdan, iar Republica Moldova era guvernată de Partidul Democrat condus de Vladimir Plahotniuc.

Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a sunat, la ora 14:50, o locuitoare a municipiului Ungheni a reclamat că a fost agresată fizic și violată în propriul apartament.

PCCOCS a prezentat pe 22 octombrie învinuirea în privința unor angajați ai fostei Direcții nr. 5 implicați în înscenarea infracțiunii de păstrare și transportare ilegală a munițiilor. Victima acestei infracțiuni a fost președintele organizației teritoriale din Chișinău a Platformei Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi.

Ilie Gulca
11/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii