Dosarul Glorinal // Recuzări ale judecătorilor, învinuiri reciproce și acțiuni de protest

Julieta Savițchi
05/10/2020

Procurorii au solicitat prelungirea mandatelor de arestare cu încă 30 de zile pentru fondatorul companiei Glorinal, Vasile Chirică, și a juristului său, Sergiu Găină. În timp ce avocații lui Chirică au solicitat pentru a doua oară recuzarea magistratului care urmează să se expună asupra arestului, investitorii au protestat în fața sediului Ciocana al Judecătoriei Chișinău. Pe de altă parte, rudele celor reținuți în dosarul Glorinal au protestat la Procuratura Generală, acuzând procurorii de complicitate la atac raider.

Mai mulți locuitori din blocul construit de compania Glorinal pe strada Calea Orheiului din Chișinău, cu statut de părți vătămate în dosar, au protestat sâmbătă la oficiul Ciocana al Judecătoriei Chișinău unde urma să se decidă asupra mandatelor de arestare. Oamenii și-au întrerupt protestul deoarece ședința a fost amânată după ce avocații învinuiților au cerut recuzarea completului de judecată.

Protestul de la Procuratura Generală. Sursa: ONG Dreptul la dreptate

Luni, părțile vătămate au venit să protesteze din nou, însă nici de această dată instanța nu a putut examina demersul procurorilor, deoarece avocații au solicitat pentru a doua oară recuzarea completului de judecată.

Protestatarii ne-au declarat că recuzările repetate ar fi un truc al avocaților lui Chirică pentru ca magistrații să nu se poată expune până la expirarea mandatului de arestare și astfel, Chirică și Găină să fie eliberați automat din arest preventiv. Oamenii adunați la protest ne-au mai comunicat că au avut confruntări cu unii dintre apărătorii lui Chirică, care i-au învinuit că ar fi fost plătiți să protesteze.

În același timp, la Procuratura Generală a avut loc o altă acțiune de protest, cu participarea rudelor celor reținuți în dosarul Glorinal. Aceștia au cerut eliberarea celor plasați în arest și neimplicarea procurorilor în atacul raider pentru preluarea afacerii. Protestatarii au reiterat poziția avocaților lui Chirică, care susțin că problemele de Glorinal ar fi create de către oamenii de afaceri Vladimir și Oleg Nemțeanu.

În replică, locatarii din blocul de la Calea Orheiului ne-au prezentat mai multe documente pentru a ne arăta că problemele lor au apărut înainte ca frații Nemțeanu să solicite recuperarea banilor, iar compania ar fi avut mijloace suficiente ca să stingă datoriile la bancă. Astfel, în perioada anilor 2014-2017 întreprinderea a câștigat licitații și a semnat contracte cu statul în sumă peste 185 de milioane de lei.

Iar în 2018, Chirică le-a oferit garanții în scris că în 2018 va fi scos sechestrul de pe apartamentele lor și va finisa lucrările de amenajare a blocului.

Vasile Chirică și alții șapte foști subalterni ai săi au fost reținuți pe 7 septembrie, fiind învinuiți de abuz de serviciu.

La finele anului trecut, procurorii au desfășurat percheziții în 12 locații care aparțin Companiei Glorinal. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, perchezițiile au fost efectuate în legătură cu investigarea infracțiunilor de escrocherie și abuz de serviciu, comise de factori de decizie ai companiei de construcții atunci când nu au asigurat transmiterea în proprietatea clienților a apartamentelor și spațiilor comerciale în care aceștia au investit bani. Compania se află în proces de insolvabilitate.

În februarie 2020, Vasile Chirică a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă pentru că ar fi pretins 1.500 de euro de la un bărbat pentru a-i rezolva o problemă legată de darea în exploatare a unui bloc locativ.

Bănuitul şi-a recunoscut vina pe deplin în acest caz, iar procurorii l-au pus sub învinuire, obligându-l să nu părăsească ţara şi să se prezinte la organul de urmărire penală în caz de necesitate.

În dosarul pentru care a fost plasat în arest preventiv, Vasile Chirică pledează nevinovat.

Julieta Savițchi
05/10/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii