Dosarul licitaţiilor trucate în medicină, în care e învinuit și fostul ministru Andrei Ustaîi, a ajuns în judecată

Mariana Colun
16/11/2015
Foto: paginaeuropeana.ro

Dosarul licitaţiile trucate din medicină a ajuns pe masa magistraților, anunță Procuratura Generală. Printre cele 30 de persoane învinuite este şi fostul ministru al Sănătăţii, Andrei Usatîi, învinuit de facilitarea şi urgentarea achiziţiilor în perioada când conducea ministerul, precum și mai mulţi şefi de instituţii medicale de nivel republican şi local, şefi de direcţii şi directori adjuncți ai instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului Instituţii Penitenciare, persoane cu funcţii de răspundere în domeniul ocrotirii sănătăţii, precum şi cunoscutul om de afaceri, Tudor Ceaicovschi, director al Global Biomarketing Group Moldova, reprezentantul celui mai mare importator de dispozitive medicale din ţară​. Inculpaţii sunt acuzaţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţă, corupere activă, escrocherie, eschivare de la plata taxelor vamale şi fals în declaraţii.

Procurorii au acumulat probe care, potrivit lor, demonstrează că multe licitaţii de cumpărare a echipamentelor şi consumabilelor medicale au fost aranjate, fapt ce a cauzat statului prejudicii în proporţii deosebit de mari, estimate la peste 150.000.000 de lei. Pentru recuperarea acestuia, procurorii au dispus aplicarea sechestrelor pe bunurile învinuiţilor, inclusiv pe conturile bancare, automobilele, terenurile şi casele acestora.

Anchetatorii au stabilit că trucarea a avut loc prin includerea intenţionată în caietele de sarcini a parametrilor tehnici ai utilajului care urma să fie cumpărat de instituţiile medicale, identici cu toate caracteristicile tehnice ale echipamentului medical comercializat pe teritoriul ţării, în exclusivitate de companiile gestionate de un agent economic.

Dosarul  a fost pornit pe 8 aprilie, când, după circa 70 de percheziţii la domiciliile, în automobilele şi birourile celor vizaţi, 16 persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, iar alte cinci persoane au fost audiate. Investigaţiile au început pe 6 noiembrie, anul trecut, atunci când ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) s-au autosesizat în cazul mai multor ilegalităţi admise la achiziţia utilajului şi echipamentului medical de către mai multe instituţii medico-sanitare publice. 

Printre cei reţinuţi sunt şi şefii Spitalului de Urgenţă – Gheorghe Ciobanu, Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale – Alexandru Coman, Institutului de Cardiologie – Vitalie Moscalu, Institutului Oncologic – Victor Cernat, Centrului Republican de Diagnostică Medicală – Andrei Testimiţanu, dar şi un vicedirector de la Departamentul Instituţii Penitenciare – Serghei Ţurcanu. De asemenea, au fost reținuți Alexandru Spânu, vicedirectorul Agenţiei Medicamentului, Victor Volovei, directorul Unităţii de Coordonare Implimentare şi Monitorizare a Progroiectului de restructurare a sistemului sănătăţii; Liviu Vovc, prim-vicedirector al Spitalului de Urgenţă; Gheorghe Ciobanu, directorul Spitalului de Urgenţă; Constantin Avasiloaie, directorul Direcţiei logistică a Centrului de Diagnosticare Medicală; Victor Donea, șef de secție la Agenția Medicamentului; Valeriu Jelev, directorul Spitalului Raional Taraclia; Alexandru Hagioglu, şeful interimar la Centrul de Sănătate Cahul; Ghenadie Grib, şeful adjunct al Agenţiei Achiziţii Publice.

Ulterior, deși au fost reținuți în cadrul unui dosar penal în care se arată că statul a fost prejudiciat cu milioane de lei, iar anterior au fost suspendați din funcție, patru dintre cei reținuți au fost restabiliți în funcție prin hotărâri judecătorești irevocabile. Este vorba despre Victor Cernat, directorul Institutului Oncologic; Victor Volovei, directorul Unităţii de Coordonare Implimentare şi Monitorizare a Progroiectului de restructurare a sistemului sănătăţii; Liviu Vovc, prim-vicedirector al Spitalului de Urgenţă; Gheorghe Ciobanu, directorul Spitalului de Urgenţă.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele culpabile riscă pedepse sub formă de amenzi şi închisoare pe termene de până la 10 ani.

Mariana Colun
16/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii