Dosarul Petic / Mandate de arestare pentru cei 6 învinuiți de înscenarea unui viol

Ilie Gulca
07/10/2021

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus joi seară aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a șase foști angajați ai fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI. Aceștia au înscenat un viol, în interesul organizației criminale „Plahotniuc”, ceea ce a dus la condamnarea unei persoane nevinovate, Gheorghe Petic.

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au depus miercuri demersurile de arestare a celor șase actuali și foști angajați ai MAI bănuiți de fabricarea dosarului lui Gheorghe Petic în care acesta a fost acuzat de viol.

Fostul şef adjunct al Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a Ministerului de Interne (SPIA), Vadim Mânzărari, şi alți cinci angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi marţi dimineaţă, fiind suspectaţi de fabricarea dosarului pentru viol pe numele lui Gheorghe Petic.

„Folosindu-se de statutul special, bănuiții ar fi racolat o persoană în vederea denunțării false cu bună ştiinţă și ar fi asistat-o în falsificarea probelor prezentate, cu utilizarea tehnicii speciale”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Informații și Securitate.

Dosarul pe numele lui Petic a fost intentat în perioada când la conducerea Ministerului Afacerilor Interne se afla Alexandru Jizdan, iar Republica Moldova era guvernată de Partidul Democrat condus de Vladimir Plahotniuc.

Amintim că Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Centrul Unic 112 a sunat, la ora 14.50, o locuitoare a orașului Ungheni, care a reclamat că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul apartament.

Ilie Gulca
07/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii