Dosarul Popov: Cum a fost impus magistratul Igor Baţalai să examineze demersul privind aplicarea arestului în privinţa prietenului său

Julieta Saviţchi
12/10/2021

Magistratul Igor Baţalai a fost impus prin decizie judecătorească să examineze demersul procurorilor anticorupţie privind aplicarea arestului preventiv, pe un termen de 30 de zile, pentru procurorul general adjunct, Ruslan Popov, învinuit de îmbogăţire ilicită. Baţalai a depus o cerere de abţinere, însă aceasta a fost respinsă de magistratul Ghenadie Pavliuc.

Igor Baţalai a invocat în cererea de abţinere că a lucrat timp de 10 ani în Procuratura Generală, dintre care o perioadă a activat într-o subduviziune condusă de Ruslan Popov. Baţalai a precizat că între el şi Ruslan Popov s-au format anumite relaţii pe care le consideră mai mult decât relaţii de serviciu şi care ,,pot fi interpretate ca relaţii de prietenie", iar acest fapt poate constitui un ,,impediment în examinarea obiectivă şi imparţială a demersului înaintat".

Igor Baţalai şi-a întemeiat cererea de abţinere prin articolul 33 din Codul de Procedură Penală care stipulează, printre altele, că judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorului.

Cererea de abţinere a lui Igor Baţalai a fost repartizată pentru examinare magistratului Ghenadie Pavliuc care a respins-o ca neîntemeiată.

,,Argumentele la care a făcut trimitere sunr de odinioară. Odată cu accederea în funcţia de judecător, autorul cererii s-a obligat să respecte Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului, să-şi îndeplinească cu onoare, conştiinţă şi fără părtonire atribuţiile ce îi revin. Drept urmare, circumstanţa invocată nu poate influenţa nici într-un fel atribuţiile judecătorului la înfăptuirea justiţiei prin obligaţia de a fi imparţial, de a asigura apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, onoarei şi demnităţii acestora", a argumentat Pavliuc.

Decizia lui Ghenadie Pavliuc a devenit irevocabilă dun momentul pronunţării.

Igor Baţalai a admis parţial, luni seara, demersul procurorilor anticorupţie şi a dispus plasarea lui Ruslan Popov în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile.

Julieta Saviţchi
12/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii