Există suspiciuni că actuala șefă interimară a Secției teritoriale Bălți a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), care a obținut funcția după ce fosta directoare a fost reținută în dosarul legat de acordarea frauduloasă a subvențiilor pentru agricultură, ar fi admis încălcări la declararea veniturilor și intereselor personale. Este concluzia făcută de Autoritatea Naționlă de Integritate (ANI), după ce a verificat informațiile dintr-o sesizare. De altă parte, Corina Simion declară că nu este de acord cu mențiunile din sesizare. Mai mult, funcționara dă de înțeles că sesizarea la ANI ar avea legătură cu scandalul de corupție în care este implicată fosta conducere.
Potrivit sesizării, „dna Simion Corina, pe parcursul anului 2022, a obținut un venit de circa 168 mii lei, însă cheltuielile ei depășesc semnificativ suma dată, achiziționîndu-și un automobil Șkoda Rapid, declarat în sumă de 60 mii lei, cu toate că asemenea automobil costă în jur de 120 mii lei, copilul își face studiile la liceul Orizont, care costă în jur de 60 mii lei pe an, frecventează cel mai scump club de fitness, efectuînd și deplasări frecvente peste hotare”.
În contextul analizei primare efectuate, inspectorul de integritate a stabilit că „unele aspecte invocate în sesizare practic se adeveresc”.
„Se constată bănuiala rezonabilă de încălcare a regimului juridc al declarării averilor și intereselor personale din partea dnei Simion Corina, în raport cu circumstanțele cazului sesizat. (...) Pe cale de consecință, inspectorul de integritate D I S P U N E: 1. Inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al declarării averilor și a intereselor personale în privința dnei Simion Corina, Șef interimar al Secției Teritoriale Bălți a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură”, se arată în procesul verbal inițiat de ANI.
Șeful interimar al Secției Teritoriale Bălți a AIPA, Corina Simion a precizat pentru anticoruptie.md că a fost informată de ANI în privința controlului inițiat și că deja a transmis inspectorului toate informațiile solicitate. Funcționara a menționat că unele detalii din sesizare sunt eronate, mai ales sumele indicate.
„Nu sunt de acord cu cele notate în sesizare. Am primit o sesizare de la ANI în care mi s-a cerut să prezint informații și dovezi. Eu am prezentat argumentele mele. În sesizare e indicat că copilul meu frecventează cel mai scump club fitness, dar nu este menționat orașul, clubul se află la Bălți. Nu se referă la declarația din 2022 pentru că eu am menționat că copilul meu frecventează clubul sportiv din 2023. Iar în acest an am fost numită în funcția de șef interimar, iar salariul este de două ori mai mare decât a fost în 2022”, a precizat Simion.
Simion a făcut clarificări și asupra cheltuielilor pentru studiile copilului. Copilul este în clasa a III-a la liceul Orizont din Bălți. Potrivit funcționarei aceste cheltuieli nu sunt obligatorii de a fi prezentate în declarația de avere și interese personale.
„În primul an am achitat 1200 de euro, anul trecut 1500 de euro și pentru anul 2023 contractul e stabilit pentru 1800 de euro, cu posibilitatea de a achita în rate lunar. Pentru anul 2022 am achitat 1.500 de euro, asta ar fi 30 de mii de lei, dar în sesizarea de la ANI se menționează că am achitat 60 de mii de lei. Eu am prezentat la ANI copia contractului”, a spui șefa Secției Teritoriale Bălți a AIPA.
Cât privește mașina de model Skoda Rapid fabricată în 2016 pe care a cumpărat-o în 2022 cu doar 60.000 lei, Simion a precizat că automobilul „avea un defect la motor”, iar acest lucru ar fi rupt semnificat din valoarea de piață. Nu am putut afla care a fost suma cheltuită pentru reparația mașinii pentru că „suma a fost achitată de părinții mei, sunt ajutată de părinți”, a precizat Simion.
Funcționara a dat de înțeles că aceste sesizări depuse la ANI ar putea avea legătură cu dosarul pornit la începutul acestui an în privința mai multor angajaţi AIPA, primari, agenţi economice şi reprezentanţi ai unor organizaţii obşteşti, care ar fi împărțit subvenții în mod ilegal. Atunci, în izolatorul CNA a ajuns și șefa Secției Teritoriale Bălți a AIPA. În cadrul percheziților efectuate în biroul și la domiciliul acesteia au fost descoperiți 31 de mii de lei, contracte și ordine de plată care demonstrează transferurile bănești către persoanele juridice. Cele din urmă, potrivit CNA, „acordau instrumente pentru deghizarea provenienței banilor, rezultați din infracțiune; certificate, ce confirmă depunerea dosarelor de subvenționare și telefoane mobile”.
La începutul acestui an, Procuratura Anticorupție în comun cu CNA au anunțat despre inițierea a 26 de cauze penale pentru abuzul de putere, corupere pasivă, activă, trafic de influență și spălare de bani, în care figurează angajaţi AIPA, primari, agenţi economice şi reprezentanţi ai unor organizaţii obşteşti. Potrivit probatoriului mai mulţi funcţionari de la AIPA ar fi încasat otkaturi de cca 150.000 de lei de la un contract de subvenţionare pentru fermieri.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: