Două companii care prestează servicii juridice, percheziționate de CNA în dosarele „redobândirii cetățeniei române”

Anticoruptie.md
09/04/2021

Ofițerii de urmărire penala ai CNA și procurorii anticorupție au descins vineri la câteva adrese în dosarele pornite pe obținerea frauduloasă a cetățeniei române. Percheziții au avut loc la companiile Just Consult și Document Park, anunță CNA.

În urma acțiunilor de urmărire penală, CNA și procurorii au ridicat mai multe probe, relevante pentru cauzele penale, inclusiv înscrisuri de ciornă, contracte, tehnică de calcul, ștampile și alte obiecte. Acestea urmează să fie examinate în dosarele deschise pentru trafic de influență, săvârșit prin prestarea de servicii contra unor plăți ilicite. Deocamdată nu a fost stabilit statutul procesual al persoanelor vizate, urmând ca acesta să fie decis după administrarea probelor ridicate în timpul perchezițiilor.

Amintim că, la 3 martie curent, mai mulți agenți economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România au intrat în vizorul CNA.

Aceștia sunt bănuiți că ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost. Printre acestea se numără urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naştere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi etc. Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5.000 de euro.

Anticoruptie.md
09/04/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii