„Dubai, Viena, Monaco”. Procurorii spun că au stabilit canalele de finanțare a Partidului Șor

Ilie Gulca
21/07/2022
Foto: Partidul Șor

Partidul Șor ar fi fost finanțat de banii unui grup criminal care ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, au stabilit ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciului de Informații și Securitate, în comun cu procurorii anticorupție, după perchezițiile în mai multe locații ale formațiunii.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a unui partid din Republica Moldova de către un grup criminal organizat.

„Potrivit probelor administrate pe dosar, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste”, se menționează într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție.

„Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco”, se mai menționează în comunicatul Centrului.

Oamenii legii au stabilit mai multe episoade în care, în prima jumătate de an, Partidul Șor ar fi efectuat plăți în valoare de 600.000 de euro, în timp ce cheltuielile raportate erau de puțin peste 228.000 de lei.

„Din aceleași surse de proveniență infracțională ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului în valoare 100.000 de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participanților la protestele din Piața Marii Adunări Naționale”, se mai menționează în sursa citată.

Procurorul general interimar Dumitru Robu a înaintat, joi dimineață, două cereri de ridicare a imunității în privința deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber.

„Parlamentara este vizată în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării Partidului Politic Șor din partea unui grup criminal organizat, acțiuni infracționale care se încadrează conform elementelor infracțiunii prevăzute la art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic Șor pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(1) din Codul penal”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Ilie Gulca
21/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii