După ce a fost achitat de instanța de fond, un fost procuror a fost condamnat la șapte ani de închisoare

Anticoruptie.md
11/11/2019

După ce instanța de fond l-a achitat acum doi ani, vineri, Curtea de Apel Bălți l-a condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, pentru corupere pasivă, pe fostul procuror al Procuraturii Edineț, Corneliu Gheras. Acesta a fost luat sub strajă direct din sala de judecată.

Decizia Curții de Apel vine după ce magistrații au admis apelul procurorului care a prezentat acuzarea de stat, în ceea ce privește măsurile asiguratorii, pronunțându-se o nouă hotărâre.

Astfel, inculpatul a fost condamnat la șapte ani de închisoare, cu executare în penitenciar de timp închis și aplicarea unei amenzi de 400 de mii de lei. Totodată, a fost menținut sechestrul, fiind confiscată în contul statului suma de 17 mii de Euro, bani ce reprezintă bunurile rezultate din infracțiune.

Decizia este executorie, cu posibilitatea de a fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Amintim că procurorul din cadrul Procuraturii Edineț a fost achitat de prima instanță, sentința fiind pronunțată de către Judecătoria Edineț. Magistratul care a pronunțat verdictul a fost eliberat din funcție în primăvara anului 2017, după ce procurorul general a primit acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în acest sens, iar dosarul penal intentat pe numele său a fost transmis în judecată.

Procurorul era acuzat de pretinderea şi primirea a 20 de mii de lei de la o persoană ce era urmărită penal pentru furtul unui telefon mobil, iar acesta, asigurând conducerea urmăririi penale, a solicitat banii în schimbul încetării acesteia.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, s-a confirmat comportamentul coruptibil al procurorului, care a primit banii în trei tranşe: prima dată zece mii de lei, iar ulterior, câte cinci mii, fiind reţinut imediat după primirea de la petiţionar a ultimei tranşe de bani – depistată şi ridicată în cadrul percheziţionării automobilului personal.

Anticoruptie.md
11/11/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii