Ex-magistrat, judecat de foşti colegi pentru că ar fi pronunţat patru încheieri ilegale prin care a lăsat statul fără 780 de hectare de teren

Anticoruptie.md
24/01/2018
Mihail Ciugureanu, la ședința CSM la care a fost dat acordul pentru pornirea urmăririi penale în privința sa. Foto: CIJM

Dosarul fostului judecător Mihail Ciugureanu, învinuit de procurori pentru că ar fi pronunțat patru încheieri ilegale, a fost expediat în instanţa de judecată. Între timp, ex-magistratul continuă să se judece cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), instituţie care a dat undă verde Procuraturii să-l cerceteze penal. 

Potrivit procurorilor, ex-magistratul este acuzat că, în perioada 2014 - 2016, ar fi pronunţat cu bună-ştiinţă patru încheieri contrare legii, în urma cărora aproximativ 780 de hectare de teren din proprietatea statului, estimate la milioane de lei, au fost transmise Întreprinderii de Stat Stațiunea Tehnologico-Experimentală „Codrul”, care se afla în proces de insolvalbilitate. Oamenii legii susţin că deşi încheierile adoptate de Mihail Ciugureanu erau casate de Curtea Supremă de Justiție (CSM) ca fiind ilegale şi neîntemeiate, iar dosarul era întors la magistrat pentru rejudecare, el pronunţa din nou încheieri similare. Dacă va fi recunoscut vinovat, fostul magistrat riscă până la şase ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la zece ani.

După ce Eduard Harunjen a obţinut de la CSM undă verde pentru declanşarea urmăririi penale, Mihail Ciugureanu a contestat la Curtea Supremă de Justiţie hotărârea Consiliului. CSJ va examina contestaţia fostului judecător la începutul lunii februarie.  

În septembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să ofere acordul pentru urmărirea penală a judecătorului Mihail Ciugureanu. Şi atunci, Procuratura cerea acordul pentru pornirea procesului penal împotriva lui Mihail Ciugureanu la solicitarea Ministerului Agriculturii, care s-a plâns că o suprafață de 780 de hectare de teren din proprietatea statului a fost transmisă Întreprinderii de Stat Stațiunea Tehnologico-Experimentală „Codrul”. Fostul procuror general Corneliu Gurin a explicat că aceste terenuri sunt situate în Chișinău și valorează milioane de lei. La rândul său, Ciugureanu declara atunci pentru portalul Moldova Curată că ar fi protejat terenurile statului ca să nu fie înstrăinate în continuare.

Între timp, în vizorul procurorilor a ajuns şi fiul magistratului, Alexandru Ciugureanu, cercetat penal pentru escrocherie. Deschide.md a scris anterior că Alexandru Ciugureanu la fel este vizat într-un dosar penal privind întreprinderea aflată în insolvabilitate. El a fost arestat în martie 2017, în urma unei încheieri a magistraţilor Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani. Avocatul Anatolie Ceachir, care îl reprezintă şi pe fiul judecătorului, a contestat hotărârea la Curtea de Apel Chişinău, instanţă în care activa în acea perioadă Mihail Ciugureanu. Atunci, printr-o decizie a CSJ, examinarea contestaţiei a fost strămutată la Curtea de Apel Bălţi. Ulterior, în aprilie, Mihail Ciugureanu a depus o cerere de demisie din sistem. Apărătorul a precizat reporterilor Anticoruptie.md că circumstanţele pentru care sunt cercetaţi penal cei doi clienţi ai săi sunt diferite.

Magistratul a fost vizat şi într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice care scotea la iveală schemele prin care mai multe terenuri din zone centrale ale Chișinău au ajuns în mâini private. Mihail Ciugureanu, venit în 2001 de la Soroca, a depus o cerere la Primărie, solicitând, în baza Legii cu privire la statutul judecătorului, să-i fie repartizat un teren pentru a-și construi o casă. Pentru că Primăria a respins solicitarea, invocând lipsa de fonduri, peste şapte ani, la 9 iunie 2008, magistratul a depus o cerere la Curtea de Apel Chișinău, adică în instanța în care activa şi care a obligat Primăria să-i atribuie teren. La 23 mai 2012, magistratul a depus la Curtea de Apel Chișinău o altă cerere prin care a solicitat schimbarea ordinii de executare a hotărârii judecătorești, argumentând că Primăria tărăgănează aprobarea proiectului care prevede repartizarea terenului, de aceea vrea emiterea unei încheieri prin care rezolva totul: cerea atribuirea lotului fără a mai aştepta decizia Primăriei, înregistrarea dreptului său de proprietate la Agenţia Cadastru şi încasarea din contul său a preţului nominal al terenului, calculat conform legislaţiei. 

Deşi aceste pretenţii au fost considerate ulterior ilegale, ele au fost satisfăcute integral de către colegul lui Mihail Ciugureanu, Grigore Zubatîi. Peste o săptămână, la 1 iunie 2012, magistratul a și emis o încheiere care, în proporție de 80 la sută, conţine acelaşi text ca şi cererea scrisă de Ciugureanu. Peste două luni, ministrul Justiției a sesizat CSM, cerând sancţionarea ambilor magistraţi. 

Anticoruptie.md
24/01/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii