Ex-premierul Vlad Filat, câștig la CEDO. Ce despăgubiri a cerut și cât va primi

Meroslava Parii
31/01/2023
Sursa: CIJM

Ex-premierul Vlad FIlat va primi 7500 de euro cu titlu de prejudiciu moral din partea Guvernului Republicii Moldova. Asta, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Vlad Filat s-a plâns la CEDO că audierile nu au fost publice și că instanțele naționale nu au luat măsuri pentru a asigura prezența martorilor apărarii, cerând despăgubiri morale de 30.000 de euro și acoperirea cheltuielilor de judecată în valoare de 8.400 de euro. CEDO a decis însă că Guvernul îi va plăti ex-premierului 7.500 de euro.

În 2019, fostul premier, Vlad Filat, condamnat la 9 ani cu executare într-un dosar de corupție, a fost eliberat  marți din detenție după ce a ispășit 4 ani și 6 săptămâni din pedeapsă. 

Eliberarea lui Filat înainte de termen a fost posibilă după ce Judecătoria Chișinău i-a redus termenul de detenție cu 685 de zile, din cauza condițiilor precare de detenție.  Codul de Procedură Penală prevede că orice persoană deținută în condiții inumane de detenție este în drept să ceară reducerea termenului de pedeapsă sau despăgubiri financiare.

După reducerea termenului de detenție, șeful Penitenciarului nr.13 a solicitat eliberarea condiționată a lui Filat pe motiv că acesta a ispășit două treimi din pedeapsă, iar instanța de judecată a admis demersul.

Filat a fost reținut la 15 octombrie 2015 pentru corupere pasivă și trafic de influență. Politicianul a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea fostului procuror general, Corneliu Gurin. Cererea a venit în urma unui autodenunţ a lui Ilan Șor.

 

Meroslava Parii
31/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii