500 de euro pentru o teză de licență sau masterat, 1000 de lei pentru promovarea unui examen. Cum funcționa o schemă de corupție la ASEM

Crina Dumitriu
05/06/2018
CNA

Examene de promovare contra-cost, teze anuale și de licență, dar și note pentru practica de producție – toate acestea constituiau afacerea unei rețele organizate, formate din zeci de persoane, între care lectori ai Academiei de Studii Economice din Moldova și mai mulți intermediari din afara instituției de învățământ. Schema a fost deconspirată de CNA și procurorii Anticorupție în urma unor informații, obținute din interiorul instituției vizate, dar şi din alte surse. Pe parcursul zilei de marți, 5 iunie, nouă persoane din cadrul ASEM, printre care și cadre didactice, au fost reținute pentru 72 de ore.  

Schema de corupție de la ASEM funcționa în felul următor: mijlocitori din cadrul instituției identificau studenți restanțieri sau cu probleme de reușită, le propuneau ajutor pentru susținerea cu succes a oricărui tip de examen. Ulterior, contra unor sume de bani, care variau în funcție de complexitatea serviciului, intermediarii mergeau la persoane publice din cadrul ASEM, în principal profesori, le ofereau o parte din mijloacele financiare primite pentru soluționarea examenelor, o altă parte din bani păstrând-o pentru serviciile de intermediere. Pentru un examen, membrul grupului primea de la student până la 1.000 de lei, nota pentru practica de producție costa între 1.000 și 1.500 de lei, iar cea mai scumpă era aranjarea susținerii tezei de licență sau masteratul - între 400 și 550 de euro. În consecință, studenții erau evaluați de către profesori fictiv, în mare parte fără prezența fizică la examene.

Ofițerii și procurorii anticorupție spun că au identificat 60 de profesori și alte persoane publice din cadrul ASEM, bănuite de implicare în schema cu examene. Acestea au fost documentate în timpul în care purtau discuții telefonice şi aveau întâlniri cu alți membri ai rețelei, primind de la aceștia bani, acte, borderouri și făcând schimb de alte documente pentru realizarea planului infracțional.

Pe marginea faptelor depistate, procurorii au pornit mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și trafic de influență pe care le-au conexat într-o procedură comună.

Pentru fortificarea probatoriului, Centrul Național Anticorupție împreună cu Procuratura Anticorupție au descins cu percheziții la sediul Academiei de Studii Economice, în birourile persoanelor bănuite, la domiciliile acestora, dar și la alți membri ai rețelei. În cadrul perchezițiilor, au fost depistate liste cu numele unor studenți, sume impunătoare de bani, primite de la aceștia, numele profesorilor care au primit bani pentru organizarea susținerii examenelor, practicii de producție, de licență sau masterat. 

Acțiunile întreprinse de organul de urmărire penală sunt la etapă incipientă, urmând să fie stabilit cercul întreg de persoane participante la comiterea infracțiunilor investigate, inclusiv cu cercetarea minuțioasă a actelor, ciornelor, dispozitivelor electronice în care sunt vizați angajații ASEM, precum și ai altor instituții de învățământ.

Conducerea Academiei de Studii Economice și-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu ancheta pentru identificarea angajaților instituției, implicați în fraudarea examenelor, potrivit unui comunicat de presă remis de CNA. 

Crina Dumitriu
05/06/2018




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii