Examinarea extrădării judecătorului ucrainean, prins cu mita în borcan, bate pasul pe loc. Magistratul, în arest la domiciliu într-un apartament din Chişinău luat în chirie

Anastasia Nani
02/06/2017
Nicolai Ceaus. Foto: Unian

Examinarea extrădării judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus, prins cu o mită de 150.000 de dolari pe teritoriul Ucrainei și reţinut la Chişinău în urma unui autodenunţ de trecere ilegală a frontierei, bate pasul pe loc. Procurorii urmau să ia o decizie privind extrădarea magistratului pe 31 mai, dar şedinţa a fost amânată pentru 19 iunie pe motiv că avocatul învinuitului nu se află în ţară. Între timp, Nicolai Ceaus rămâne în arest la domiciliu, într-un apartament din Chişinău, luat în chirie. 

Mandatul privind arestarea acestuia expiră pe 8 iunie. Nici Președinția Republicii Moldova nu a luat o decizie cu privire la azilul politic solicitat de magistrat. Angajaţii Serviciului cetăţenie şi graţieri al Aparatului preşedintelui susţin că o comisie specială s-ar putea întruni în şedinţă săptămâna viitoare. 

În aprilie, portalul Rbc.ua de la Kiev a scris despre faptul că un detectiv al Biroului Național Anticorupție din Ucraina a venit la Chișinău ca să discute cu judecătorul Ceaus. El a refuzat însă să vorbească.  

În august 2016, Nicolai Ceaus a fost surprins în flagrant în timp ce primea o mită generoasă de 150.000 de dolari. Presa de la Kiev relata atunci că magistratul judeca un traficant de droguri în momentul în care pe neaşteptate a anunţat o pauză. Apoi a plecat de la judecătorie, s-a întâlnit cu o persoană care i-a dat mita, după care s-a întors şi a dictat sentinţa. Magistratul a ascuns o parte din bani în borcane, îngropându-le în propria curte. Procurorii ucraineni nu l-au putut însă reţine pentru că judecătorul avea imunitate care putea fi retrasă doar cu acordul Radei. Deputaţii şi-au dat acordul abia pe 6 septembrie, după ce el a reuşit să fugă. Presa din Ucraina a mai scris că Nicolai Ceaus a plecat în Crimeea, anexată de Federaţia Rusă. 

Nicolai Ceaus mai este cunoscut şi pentru faptul că a dat decizii controversate în dosarele mai multor participanţi la Euromaidan, dar şi ale unor oameni de afaceri.

Anastasia Nani
02/06/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii