Fără pelerinaje în Grecia pentru Igor Dodon

Viorica Mija
24/03/2023
Sursa: FB/Igor Dodon, 2018

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, acuzat de corupţie pasivă şi finanţare ilegală a unui partid politic, nu va putea merge în pelerinaj la Muntele Athos, cum obișnuia ani la rând. Hotărârea a fost pronunțată vineri, de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ), care nu au admis cererea apărătorilor. Astfel, Dodon rămâne cu interdicția  de a părăsi Republica Moldova până pe 19 mai, măsură pe care o consideră disproporționată, deoarece și-ar dori să „lupte în instanță până la capăt” pentru a-și demonstra nevinovăția.

Pe 16 martie, magistraţii Curţii Supreme de Justiţie au prelungit cu încă 60 de zile interdicţia de ieşire din ţară în privința lui Igor Dodon. Tot atunci, cei trei avocați ai fostului președinte au solicitat acordul instanței ca, în perioada 31 martie – 10 aprilie 2023,  clientul lor să poată pleca într-un pelerinaj la Muntele Athos, din Grecia.

Amintim că, după ce jumătate de an s-a aflat în arest la domiciliu, în noiembrie 2022 instanța supremă a decis plasarea lui Igor Dodon sub control judiciar. Totodată, acestuia i s-a interzis să părăsească țara. Aceeași măsură a fost aplicată și în cazul soției sale, Galina Dodon, cercetată pentru îmbogățire ilicită.

La începutul anului curent, apărătorii lui Dodon au solicitat în instanță permisiunea ca acesta, împreună cu soția și fiul, să efectueze o vizită în România în scop medical. Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că avocații ar fi prezentat instanței acte false.

Viorica Mija
24/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii