Fondul Monetar Internațional, dispus să ajute CNA în investigarea fraudei bancare

Anticoruptie.md
19/09/2019

Fondul Monetar Internaţional va sprijini Centrul Naţional Anticorupţie în investigarea fraudei bancare, precum şi în procesul de recuperare a banilor sustraşi în urma devalizării sistemului financiar-bancar. Declaraţia îi aparţine reprezentantului Fondului în Republica Moldova, Volodymyr Tulin şi a fost făcută în cadrul unei vizite de lucru la CNA și Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI).

Oficialul FMI a menționat că se înregistrează progrese în investigarea furtului miliardului, precizând că FMI este dispus să se implice, în limitele competenţelor sale,  în procesul de identificare şi repatriere a banilor fraudaţi. Tulin a sugerat CNA să se concentreze pe colaborarea cu instituţiile responsabile de domeniul fiscal, financiar şi bancar pentru a asigura o maximă transparenţă în activitatea acestora.

Directorul CNA, Ruslan Flocea, a recunoscut căRepublica Moldova a parcurs, în ultima perioadă, timpuri extrem de dificile, iar suportul Fondului Monetar Internaţional este binevenit acum când este nevoie ca procesele să se deruleze într-un tempou alert. „Suntem conştienţi că doar aşa vom putea avansa în anchetele noastre, în special când vorbim despre elementul de extranietate al fraudei bancare. Pe lângă investigarea acestui furt însă, noi ne-am setat mai multe priorităţi în activitatea noastră cum ar fi combaterea corupţiei la nivel înalt, a celei sistemice, investigarea tuturor schemelor care prejudiciază interesele publice etc. Totuşi, proba de foc a CNA pe care trebuie s-o susţină cu succes e finalizarea anchetei furtului miliardului, trimiterea în judecată a tuturor celor care se fac vinovaţi şi neadmiterea unor asemenea crime faţă de cetăţeni pe viitor.”

Rcent Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale şi procurorii anticorupţie au aplicat sechestre în valoare de circa 364 de milioane de lei  în dosarele fraudei bancare, iar printre bunurile indisponibilizate sunt active, mijloace financiare, capitaluri sociale, maşini de lux.
 

 

Anticoruptie.md
19/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii