Reținut la frontieră și escortat la Penitenciarul nr.13 // Fostul deputat Constantin Țuțu îi va face companie lui Vladimir Plahotniuc

Cornelia Cozonac
02/10/2025
Captură de pe video Cu sens

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost reținut, joi, 2 octombrie, la frontieră, când încerca să intre în Republica Moldova din Ucraina, prin trecerea de frontieră Vulcănești. El a fost escortat la izolatorul din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, a comunicat Poliția de Frontieră.  

„Astăzi, la 19.50, în punctul de trecere a frontierei Vulcănești, polițiștii de frontieră moldoveni au acționat în baza unor informații operative și l-au identificat și reținut pe Constantin Țuțu. Acesta este în prezent escortat la izolatorul din Chișinău”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră. 

Șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Gălușca, a confirmat pentru TV8 că Țuțu a încercat să intre în Republica Moldova de pe teritoriul Ucrainei, ocolind procedurile vamale, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră. 

La 22 septembrie, Țuțu a fost anunțat în căutare, după ce instanța a admis parțial demersul procurorilor în acest sens.

Constantin Țuțu este judecat pentru îmbogățire ilicită, escrocherie și trafic de influență.

Constantin Țuțu a fost reținut împreună cu fostul său șef de partid Vladimir Plahotniuc, pe 22 iulie pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încercau să ajungă în Dubai. Ambii ar fi prezentat la controlul de frontieră pașapoarte false bulgare, emise pe numele lor reale. Documentele au trezit suspiciuni, iar în urma verificărilor, cei doi au fost opriți și reținuți de autoritățile elene.

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, care din 2019 a părăsit Republica Moldova, a fost plasat în Penitenciarul N13, după ce a fost extrădat din Grecia, la 25 septembrie curent.  

  

Cornelia Cozonac
02/10/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii