Fostul premier Vlad Filat riscă 7 ani de închisoare într-un dosar deschis pentru spălarea banilor

Anticoruptie.md
20/01/2024
Vlad Filat în cadrul unei ședințe de judecată pe același dosar în 2023

Fostul prim-ministru Vlad Filat riscă șapte ani de închisoare și confiscarea a 12,8 milioane de lei în cadrul unui dosar deschis în 2018 în care este învinuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari.

În ședința de pe 19 ianuarie de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au avut loc dezbateri judiciare. Procurorul responsabil de caz, Nadejda Busuioc, a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de șapte ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Fostul premier susține că este vorba de un dosar făcut pe timpul şi la comanda personală a lui Vladimir Plahotniuc. „Este un dosar care are la bază o declaraţie obţinută prin constrângere de procurorii lui Plahotniuc de la un om aflat atunci în detenţie şi care era în totalitate vulnerabil în fața lor ”, a scris politicianul pe pagina sa de Facebook.

Dosarul a fost transmis în judecată în 2018. Filat este învinuit că pe 1 iulie 2013 ar fi încheiat un contract cu o companie de consultanță din SUA pentru campania electorală din ajunul alegerilor parlamentare din noiembrie 2014.

Pentru serviciile contractate, învinuitul ar fi achitat companiei 12.847.902 lei, care ar fi fost obținuți ilegal din Banca de Economii. Infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoare de la cinci la zece ani.

În iunie 2016, Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare în urma unui proces desfășurat în condiții de maximă opacitate. El a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2019, după ce a ispășit patru ani şi două luni din pedeapsa de 9 ani de închisoare.

Anticoruptie.md
20/01/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii